societăţi comerciale

De la IPJ Mehedinţi

 ACŢIUNILE PENTRU COMBATEREA FENOMENULUI INFRACŢIONAL

În data de 11.01.2011, politistii din cadrul Serviciului de investigatii criminale ce acţionează pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite cu produse din tutun au organizat şi executat o acţiune pe raza municiupiului Drobeta Tr. Severin. În cadrul acestei actiuni au fost aplicate sanctiuni in valoare de 1000 lei si au fost ridicate in vederea confiscarii 1200 tigarete. În data de 11.01.2011, în intervalul orar 08.00 – 11.30, politistii din cadrul Biroului Rutier de la Poliţia municipiului Orşova, au organizat şi executat o acţiune pentru depistarea conducatorilor auto care efectueaza depasiri neregulamentare. În cadrul acestei actiuni au fost controlate 26 de autovehicule si au fost legitimate 44 de persoane fiind aplicate sanctiuni contraventionale in valoare de 1874 lei.

Read the rest of this entry »

Furturi, capre şi petarde

 33 m3 MATERIAL LEMNOS CONFISCAT

 În ziua de 18.11.2010 în intervalul orar 06.00 şi 11.00, poliţiştii Serviciului ordine publică şi cei ai Postului de poliţie Cujmir împreună cu lucrători din cadrul I.J.J. Mehedinţi acţionând în baza planului cadru pentru mediul rural au oprit în traffic pe raza comunei Cujmir, un autotractor ce tracta semiremorcă, proprietatea unei societăţi comerciale din judeţul Caraş Severin, condus de către B. PETRU, din localitatea, ce transporta material lemnos.

Read the rest of this entry »

Înşelăciune şi evaziune fiscală

ŞASE BĂRBAŢI AU CREAT CU BUNĂ ŞTIINTĂ UN PREJUDICIU BUGETULUI DE STAT ÎN VALOARE DE 4.001.845 LEI

A fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinţi în dosarul privind pe R. DUMITRU, de 23 ani, din comuna Cîlnic, judeţul Gorj, N. ALEXANDRU, de 51 ani, din comuna Floreşti, judeţul Mehedinţi, M. ION, de 42 ani, şi R. MARIUS, de 46 ani, ambii din oraşul Motru, judeţul Gorj, S. MARIUS, de 43 ani din Sebeş, judeţul Alba, P. IONEL, de 42 ani, şi F. BOGDAN, de 32 ani, ambii din municipiul Sibiu, judeţul Sibiu şi H. IOAN, de 58 ani, din comuna Măneciu, judeţul Prahova, care au iniţiat, constituit sau au aderat şi sprijinit constituirea unui grup infracţional organizat în vederea comiterii infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 7, alin. 1, din Legea 39/2003.

Read the rest of this entry »

Accidente auto, fraude, bătăi, furturi

 INFRACŢIUNE LA REGIMUL CIRCULAŢIEI

- În ziua de 21.07.2010, ora 20.15, C. MITICĂ, de 50 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin in timp ce conducea o bicicleta, pe strada Independenţei la intersecţia cu strada Iuliu Maniu, din localitate, nu s-a asigurat corespunzator la efectuarea virajului la stânga intrând în coliziune cu un autoturism ce se afla oprit.
În urma impactului a razultat rănirea uşoară a biciclistului.
Conducatorul bicicletei a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 1,45 mlg/litru alcool pur în aerul expirat.
Fata de cel în cauză s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul savarsirii infractiunii prevăzută si pedepsită de articolului 184 alin.1 şi 3 din C.P.

 ACŢIUNI

- În ziua de 21.07.2010, poliţiştii mehedinteni au continuat actiunile in baza planului „SILOZUL”, desfasurat la nivel national.

Read the rest of this entry »

Escroc

Poliţiştii mehedinţeni au reţinut un bărbat pentru că a înşelat mai multe societăţi comerciale cu peste 1.800.000 lei RON

În ziua de 08.04.2010, ora 06.00, poliţiştii din cadrul Serviciului de investigare a fraudelor în colaborare cu Serviciul de intervenţie rapidă au organizat o percheziţie domiciliară la locuinţa lui T. JAN, de 39 de ani, din Strehaia, administrator la o societate comercială.

În urma deciderii, poliţiştii au ridicat documente de aprovizionare cu marfă şi acte contabile ale societatii administrate de T. JAN.

Bărbatul în perioada iunie – august 2008, a achiziţionat de la o societate comercială din localitatea Slatina, judetul Olt mărfuri (cabluri electrice de mare putere) în valoare de peste 2.000.000 lei, achitand doar 173.000 lei din valoarea sumei totale.

Read the rest of this entry »

Urmăriri penale pentru încălcarea drepturilor de autor în Orşova şi Corcova

Poliţiştii de la Serviciul de investigare a fraudelor au început urmărirea penală faţă de S. ADRIAN, de 40 ani, din municipiul Orşova, judeţul Mehedinţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comunicarea publică a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe fără autorizaţia sau consimţământul titularilor de drepturi, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 140 alin. 1 litera c din Legea nr. 8/1996.

Read the rest of this entry »

Evaziune fiscală, diminuare TVA

Poliţiştii de la Serviciul de investigare a fraudelor au întocmit acte premergătoare faţă de V.DANIEL, de 42 ani, din Drobeta Turnu Severin sub aspectul săvârşirii infracţiuni de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. 2 şi art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005.

Acesta, în perioada 2006-2009, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, prin diminuarea bazei de impozitare şi deducerea de TVA de pe documentele care nu îndeplinesc condiţiile legale, a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 32.598 lei. (IJP Mehedinţi)

Leo din Strehaia în impas financiar

Administraţia financiară încearcă în prezent să recupereze zeci de miliarde de lei de la mai multe familii din Strehaia, inclusiv de la Leo, Prinţul ţiganilor . Aceşti bani ar reprezenta impozitele care trebuiau plătite pentru casele, palatele şi celelalte bunuri impozabile, şi restanţe din afacerile derulate cu societăţi comerciale.


Leo din Strehaia

Read the rest of this entry »