Boli

Blândul Doctor de Cancer

www.doctornobel.ro

Cu vreo două săptămâni în urmă, alergând după cumpărăturile necesare Sărbătorilor de iarnă, l-am văzut trecând grăbit pe unul din acei doctori buni, doctor de modă veche – din ce în ce mai rari în peisajul nostru vital. Mergea şi el grăbit, terminase încă o gardă grea la Spitalul Judeţean – şi ne-am salutat din fugă.

Cu doar câteva zile înainte îmi spusese că vrea un echipament de purificat apa, semnasem şi nişte documente, apoi s-a răzgândit grăbit fiind să achite mai întâi nişte datorii mai vechi. Mi-a spus că mă urmăreşte cu atenţie la emisiunile Tv, apoi mi-a promis că îmi aduce o carte de biologie: „neaparat trebuie s-o citeşti pe asta!”.

Read the rest of this entry »

Nefropatia endemică balcanică: un nou studiu privind evoluţia acestei boli în Mehedinţi

Ficat cu nefropatie diabeticaAutorii acestui studiu (Gluhovschi G, Margineanu F, Velciov S, Gluhovschi C, Bob F, Petrica L, Bozdog G, Trandafirescu V, Modalca M) asociază această nefrită cronică cu cancerul în sistemul urinar superior, analizând observaţiile şi studiile efectuate la catedra de nefrologie a Universităţii de medicină şi farmacie din Timişoara şi două centre de dializă din Drobeta Turnu Severin. Se sugerează că factorii principali în această boală sunt acidul aristolocic (boala având o mulţime de similitudini cu nefropatia aristolocică indusă de ierburile chinezeşti), diverse substanţe toxice din lignit, factori genetici, şi viruşi.

De ce devenim obezi?

www.doctornobel.ro

Mâncăm repede fără să mestecăm iar digestia va fi slabă. Corect, ar trebui să mestecăm de aproximativ 50 de ori mâncarea. Apa băută în timpul mesei îngraşă. Diluează sucurile digestive iar hormonii acţionează ineficient. Apa se bea cu 20 minute înainte de masă şi la o oră după masă.

Read the rest of this entry »

Atenţie la cumpărăturile din Serbia: focar de pestă!

Vameşii de la Punctul de Trecere a Frontierei cu Serbia, din judeţul Mehedinţi, au fost informaţi să interzică intrarea în ţară a animalelor sau a cărnii de porc, după ce, la 115 kilometri de graniţă, au fost descoperite două focare de pestă porcină, transmite Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare Mehedinţi, Adriana Ganea, la 115 kilometri de graniţa cu România, în Serbia, evoluează două focare de pestă porcină, în Voivodina şi Srenkit.

Semnale şi simptome în cazul cancerului

Simptomele metastazei la cancerSimptomele metastazei la cancer depind de localizarea tumorii.

În general, simptomele canceruli se pot clasifica astfel:

Read the rest of this entry »

Mehedinţeanul Nicolae Ghinea, descoperitorul "amprentei" celulelor canceroase

Nicolae GhineaDouă colective de cercetători, unul din Paris şi altul din New York, coordonate de doi români, Nicolae Ghinea şi Aurelian Radu, au găsit, după mulţi ani de cercetări asidue, "amprenta" universală a cancerului, pe baza căreia maladia va putea fi uşor depistată şi tratată încă din stadii precoce. Cei doi cercetatori au studiat tumori recoltate de la 1.336 de pacienti, diagnosticati cu 11 forme diferite de cancer: de prostata, mamar, colon, pancreas, vezica urinara, rinichi, plamani, ficat, stomac, testicule si ovare.

Read the rest of this entry »

Prima victimă a virusului West Nile în Mehedinţi

West Nile"Încă nouă noi cazuri de îmbolnăviri cu virusul West Nile, au fost înregistrate în România, conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile şi a rezultatului probelor de laborator de la Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare Cantacuzino. A fost înregistrat şi un nou deces", precizează MS, într-un comunicat de presă.
 
 Astfel, numărul cazurilor de West Nile confirmate se ridică în prezent la cifra de 34, iar numărul de decese la trei.
 

Read the rest of this entry »

Disfuncţionalităţi sexuale la femei şi tratamente

LoveUn studiu al unei clinici urologice din New Jersey a ajuns la conculzia că principala problemă sexuală pentru femeile între 18 şi 30 ani este atingerea orgasmului, în timp ce majoritatea femeilor mai în vârstă se plâng de lipsa dorinţei sexuale.

Studiul a fost realizat prin chestionarea a 587 femei cu vârste între 18 şi 95 ani, întrebările axându-se pe şase disfuncţionalităţi sexuale principale: lipsa dorinţei sexuale, probleme cu excitarea, de lubrifiere, neatingerea orgasmului, lipsa satisfacţiei, şi dureri în timpul actului sexual.

Read the rest of this entry »

Un alt punct de vedere despre gripa nouă porcină A H1N1

Gripa Ah1N1 - un virus care provoacă discutii from Happy on Vimeo.

Doctori, farmacisti, profesori dezvaluie interesele industriei farmaceutice, lobby-ul politic, falsurile in declaratii, tacerea pe care reprezentantii ei o adopta atunci cand sunt acuzati.

Read the rest of this entry »

Nou caz de gripă nouă AH1N1 confirmat în Drobeta Turnu Severin

La data de 29.11.2009, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Mehedinţi au confirmat infestarea cu virusul gripei AH1N1 a lui T. COSMIN, de 18 ani, din Drobeta Turnu Severin.

Acesta, în ziua de 25.11.2009, s-a prezentat la secţia de boli infecţioase a Spitalului judeţean Drobeta Turnu Severin, unde i-au fost recoltate probe biologice, trimise ulterior spre analiză.

Tânărul, prezintă o formă uşoară a bolii, a fost izolat la domiciliu unde primeşte tratament antiviral iar autorităţile medicale au dispus măsuri necesare pentru prevenirea răspândirii bolii.