Poartă de piatră cu arcadă, Prejna
Poarta este un numai intrarea în gospodărie ci şi un fel de prezentare a ei şi a oamenilor ce locuiesc în gospodărie, fiind evident legată de ideea de prestigiu social. Aşa se explică. trecerea de la poarta simplă, pur funcţională, generalizată în întreg teritoriul românesc, anume de la cea făcută din doi sau trei pari înalţi, de care se leagă „aripile" la poarta malta, tip „portal" sau ,,arc de triumf" cum, metamorfic, i s-a spus deseori, împodobită cu sculpturi, frecventă mai ales în satele de moşneni, adică de ţărani liberi, aspirând la trecerea în rangurile boiernaşilor de ţară. Lucrul este limpede, de pildă în Maramureş, unde porţi înalte nu aveau voie să aibă decât ,.nemeşii", echivalentul social, într-un fel, al moşnenilor şi răzeşilor din Ţara Românească şi Moldova.
În zona podişului sunt răspândite porţile din doi sau trei stâlpi, înalţi de mai bine de 2 m, terminaţi cu un volum romboiedric sau cu un disc cu un „cap", spun localnicii, pe care deseori este crestată o rozetă solară de tipul crucii floare sau mai complexă. Cele mai multe asemenea porţi le-am văzut la Dâlma, sau şi în spre sud, la Şovarna.
Porţile înalte se împart în două categorii mari: în satele de pe podiş sunt foarte frecvente porţile cu pilaştri de zidărie, masivi, adăpostiţi sub un acoperiş într-o apă aplecată spre curte, sau cu două şi patru ape, din şindrilă sau ţiglă tipul acesta de porţi fiind, evident, legat de Banat. O variantă a acestor porţi de zid o constituie poarta cu arcadă de zid, masivă şi ea, în continuarea zidului împrejmuitor făcut tot din poartă ; a doua categorie este a porţilor de lemn înalte ,• uneori sunt de o construcţie cum n-am întâlnit în alte părţi, aşa cum era cazul unei porţi din Izverna la o curte veche, popească, înstărită pe vremuri ; avea stâlpi de stejar înalţi de 2,20 m, laţi de 0,40 m, depărtaţi între ei de 3,50 m. în capul stâlpilor (fiecărui stâlp) erau aşezate console puternice, ca la stâlpii caselor, legate cu o bârnă lungă, orizontală ; acoperişul era căzut la vremea aceea ; cele mai frecvente porţi sunt însă de tipul celor cunoscute gorjeneşti, de unde pare a fi venit pe la sfîrşitul secolului trecut şi respectiva modă, înlocuind porţile locale cu pari; unele diferenţe subsistă însă. De pildă, poarta lui Ion Paloş, lucrată de loan Madan din Prejna are structura celor din Gorj, dar e mai masivă, foarte mare (lungime 10 m, înălţime 5 m), cu stâlpi groşi de câte 0,50 m (trei stâlpi). Decorul însă este complet deosebit, constând în uriaşi şerpi ciopliţi în relief, câte unul pe fiecare piesă de lemn (deci trei verticali, doi orizontali), între şerpuiturile fiecăruia aflându-se câte o rozetă solară ; imaginea este deosebit de impresionantă, adăugându-se şi culoarea galben deschis, în care era vopsită lemnăria lucrată în jurul anilor 1900—1910.
Începând de pe la Rudina, frecvenţa porţilor ,,gorjeneşti", deşi încă nu întru totul asemănătoare, creşte ; aici, la Rudina, am văzut prima poartă înaltă cu motixul ,,X" cunoscut al „frînghiei" cioplit pe grinda orizontală. La Şovarna de Sus şi de Jos apar multe porţi înalte, cu cioplituri ca în Gorj. Una dintre cele mai frumoase era aceea de la gospodăria fostului învăţător Dumitru Moştioru (85 de ani în 1951); de dimensiuni mai mari decât cele din Gorj. Această poartă avea stâlpi laterali laţi de câte 40 şi 50 cm, iar cel central de 60 cm lăţime ; grinda orizontală de sus se leagă de stâlpii verticali şi prin intermediul unor ,,colţari" (la fel ca în Gorj) ce făceau să apară în ansamblu imaginea unei arcade mari la poarta pentru care, şi a unei arcade mici la poarta pentru oameni ; acoperişul era din blăni lungi cu muşchi verde prins pe ele. Poarta a fost lucrată pe la 1892—93 de doi oameni care nu erau chiar meşteri de meserie, Ilie Moştioru şi Gh. Moştioru, pe atunci în vîrstă de 45 de ani şi respectiv 35 de ani, care văzuseră asemenea porţi la Băleşti-Gorj (punct central, se pare, de răspîndire a porţilor gorjeneşti) şi au făcut şi ei „aşa, din vedere". Au luat gorun de la „cătune" (de la conace, de la munte) şi au lucrat cam o lună la ea ,• după asta a fost luată de model şi de alţii de şi-au făcut porţi pe la case, înainte, în Mehedinţi, fiind numai porţi simple de stâlpi, fără acoperiş şi fără crestături, în aceleaşi sate am întâlnit şi porţi cu arcade frânte, ogivale, cu rozete mai adânc sculptate ca în Gorj, cu frânghii de asemenea mai adânci. Cazul porţilor de la Şovarna este un exemplu de funcţionare a mecanismului modei şi imitaţiei în domeniul artei populare din mediul rural : învăţătorul şi-a comandat nişte porţi ca în Gorj, meşterii au mers acolo, au văzut, s-au întors şi au făcut o poartă frumoasă, dar mai mare ca cele de acolo, apoi au apărut cinci-şase porţi, pe care le-au văzut încă în 1951, făcute de alţi meşteri după modelul Moştio-rilor. Moda a ţinut cam între 1890 şi 1920, după aceea nemai lucrând asemenea porţi, fie din cauza scumpetei lucrului, fie din cauza răririi materialului lemnos, fie pentru că pur şi simplu „trecuse moda", lată deci începutul unei tradiţii recente locale şi sfârşitul ei. Rămâne de văzut cum a început tradiţia locală a Băleştilor, de n-o fi fost la mijloc şcoala de arte şi meserii din Craiova sau Tîrgu Jiu.
Technorati Tags: Cultura Artă Casa gorjeneşti gospodărie înalte Mehedinţi porţi sate stâlpi Turism porţi gospodărie stâlpi înalte sate gorjeneşti
Publică un comentariu nou