Cele dintâi documente scrise despre aşezările din câmpia Blahniţei datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea, când aflăm că la Corlăţel, boierul craiovean Neagoe posedă o moşie, în secolele următoare, ştirile documentare se înmulţesc : în anul 1543, Radu Călugăru dă moşia Corlăţel şi ,,alte sate" lui Datco vel Armaş şi jupâniţei Calea ; la 1622 este amintit satul Punghina într-un act în care e vorba de „vecinii din Punghina care au fost şezut în satul Vlădaia" ; la 1627 este pomenit Cujmirul într-un hrisov al lui Alexandru Iliaş ; iar în 1652, într-o carte dată de Matei Basarab, se vorbeşte despre românii din Oreviţa care ,,s-au risipit" (au fugit) de pe moşia mitropoliei, pe harta lui Scwanz (din 1720—1722) şi în însemnările lui Fotino (1819) sunt menţionate aproape toate actualele aşezări.
Satele din câmpia Blahniţei, datorită bogatului rod al pământului, cu toate că la obârşie au fost sate moşneneşti, au devenit — parţial sau în întregime — domenii ale statului, ale mănăstirilor sau ale unor mari proprietari.
O legendă legată de pământul bălţii Rătunda, dintre Izvoarele şi Dănceu ne istoriseşte despre lupta moşnencei Drăguţoaia împotriva turcilor care nu numai că i-au pârjolit moşia, dar i-au răpit şi pe unicul ei fiu. Această legendă, consemnată şi de C. D. lonescu în lucrarea citată, cu siguranţa că odinioară a răsunat ,,în cadenţă şi sonorităţi de cântec bătrânesc, dar nisipul greu al vremurilor s-a aşternut peste făptura şi metrul ei, uscîndu-i substanţa poetică a formei, iar acum colindă prin satele de lângă grinduri şi bălţi, ca tecile costelive ale salcâmilor, duse de vânturi, teci care odată au fost flori minunate şi au răspândit mireasma tare".
Viaţa înrobitoare la diferiţi stăpâni l-a determinat, poate, pe ţăranul-deputat Roateş din Scăpau, în primul parlament al ţării (1859), să semneze cu sânge întâia noastră constituţie, înfigându-şi peniţa în braţ, ca un simbol al izbăvirii. Mai apoi, în 1907, năpăstuiţii ţărani liberi şi iobagi s-au ridicat asupra strâmbelor alcătuiri sociale, cerându-şi dreptul primar la o viaţă cil de cît mai demnă. Folclorul local, ţinând loc de cronică, ca o arhivă vie, a consemnat într-o limbă uneori bolovănoasă, fără metafore, întreaga realitate socială.
Technorati Tags: Cultura Mehedinţi Turism Câmpia Blahniţei documente înscrisuri atestate Corlăţel Neagoe moşie Radu Călugăru Punghina sate legende balt
Publică un comentariu nou