Drobeta Turnu Severin

Scoarţă Cireşu

Paschir Bâlvăneşti

Faţă de masă Tâmna

În subzona centrală şi sudică planul caselor vechi se caracterizează printr-o prispă care cuprinde toată latura longitudinală din faţa casei şi prin existenţa a trei încăperi : tindă, cameră de locuit şi cameră curată. Aceasta nu exclude însă şi planul mai simplu cu două încăperi având o singură intrare. Plafonul încăperilor a avut grinzi aparente şi scânduri de brad până spre sfârşitul secolului trecut, când au început să se construiască plafoanele având ca suport trestia, peste care se aşeza tencuiala. Pereţii erau lipiţi şi văruiţi pe deasupra, iar pardoseala era realizată ca şi în nord, din pământ bătut, într-unele case s-a introdus şi pardoseala din scândură, pe la începutul secolului nostru, mai întâi în camera de oaspeţi, iar după aceea în camera de locuit. Pardosirea tindei cu scândură s-a petrecut abia după schimbarea sistemului arhaic de gătit şi încălzit.

Reiese din cele de mai sus că în ceea ce priveşte planul, locuinţa ţărănească din Mehedinţi se prezintă foarte unitară, pentru perioade mai vechi. Diferenţierea planurilor şi diversificarea lor s-a petrecut abia în ultimii treizeci de ani şi, în ciuda materialelor diferite, oferite de condiţii materiale şi naturale deosebite în cele două subzone, planurile au urmat, cu mici diferenţe, aceeaşi linie de dezvoltare.

Un element foarte vechi conservat în Mehedinţi îl reprezintă vatra liberă cu coş suspendat.

În partea de nord, vatra construită pe piatră, de formă semicirculară, cu coş suspendat, este aşezată în colţul format de peretele median şi peretele longitudinal din spatele casei, întâlnim aici, destul de frecvent în casele foarte vechi şi vatra aşezată alături de peretele median, lângă uşă, având astfel o poziţie centrală în interiorul încăperii. Acest fapt constituie o caracteristică a interiorului locuinţei din această parte a ţării, în dreptul vetrei, peretele este căptuşit cu piatră sau cărămidă. De jur împrejurul vetrei pardoseala este din lut bătut.

In subzona centrală şi sudică se păstrează acelaşi echipament de pregătire a alimentelor şi de încălzit, vatra liberă cu coş suspendat. Vatra aşezată totdeauna în tindă se află într-unul din colţurile din spate ale încăperii. Diferenţa dintre vatra de aici şi aceea din nord constă în faptul că are formă pătrată sau rectangulară, fiind construită din cărămidă, la nivelul solului sau înălţată la 10—15 cm deasupra nivelului de călcare. Prin dispoziţie şi sistemul de construcţie ea face legătura cu toată Câmpia Dunării.

Ca un element specific mehedinţean, menţionăm încastrarea uneia sau mai multor oale de pământ în pereţii sobei, folosite pentru copt fructele, dar şi pentru mărirea suprafeţei de iradiere a căldurii.

Un alt element care demonstrează unitatea puternică din cadrul interiorului românesc este dispoziţia mobilierului cu caracter fix, respectiv patul, laviţele şi culmea.

În general, mobilierul din casele vechi a fost oarecum rudimentar şi se compunea din paturi şi laviţe de scânduri cu picioarele înfipte în pământ, sau laviţe realizate dintr-o scândură fixată între bârnele pereţilor şi o ladă de zestre.

Indiferent de aspectul lor exterior, aceste mobile care servesc pentru aşezat şi pentru dormit, fiind folosite şi ca suport pentru ţesături, au fost dispuse în cadrul interiorului după aceeaşi concepţie unitară în toată ţara. în casele vechi din Mehedinţi, mai ales în partea de nord şi în Clisura Dunării, se întâlnea destul de frecvent următoarea schemă de organizare : patul aşezat în continuarea sobei, de-a lungul peretelui longitudinal din spatele casei şi două laviţe dispuse în unghi pe lângă ceilalţi pereţi. Lada de zestre îşi avea locul aici ca şi în multe părţi ale ţării, la capătul patului.

În cadrul planurilor de locuinţe mai dezvoltate a apărut mai întâi în camera de oaspeţi, apoi şi în camera de locuit, o altă schemă de organizare : două paturi dispuse paralel, de-a lungul pereţilor longitudinali ai încăperii şi o masă înaltă între ele.

Din punct ele vedere al formei se pare că paturile mai vechi au fost identice în tot judeţul. Ele erau formate dintr-o platformă de scânduri sprijinită pe patru picioare înfipte în pământ sau pe „capre" mobile, în mod cu totul excepţional, într-unele sate de pe malul Dunării s-a construit, ca expresie a legăturilor cu ţinuturile de pe celălalt mal al fluviului, patul lat din pământ bătut având o înălţime care nu depăşea 0,40 cm. Către sfârşitul secolului al XIX-lea în partea ele nord a judeţului şi în Clisura înălţimea paturilor a crescut până la circa 1,20 m, ca urmare a legăturilor cu Transilvania, în faţa acestor paturi dispuse paralel pe lângă pereţii longitudinali ai camerei se aşează câte o bancă, folosită pentru odihnă în timpul zilei sau ca treaptă pentru cel ce dorea să se urce în pat. Laviţele sau băncile au fost în general simple, fiind lucrate dintr-o scândură de lungimea patului cu patru picioare înfipte puţin oblic, într-o etapă mai recentă băncile aveau şi spătar pentru rezemat.

Tot ca o reflectare a relaţiilor mai strânse cu Transilvania şi ca o dovadă a conservării elementelor de veche tradiţie, în partea de nord a judeţului şi în Clisura, în interiorul mehedinţean întâlnim „culmea" — o stinghie de lemn aşezată deasupra patului, uneori şi în dreptul sobei, care îndeplinea o funcţie utilitară, pentru uscat hainele, dar care a devenit cu timpul un element de podoabă, în perioada când culmea a început să joace un important rol decorativ, în nordul Mehedinţiului era folosită ca suport pentru expunerea hainelor de sărbătoare în camera de oaspeţi ; creţuri, vâlnice, bete, cârpe de cap se aşezau frumos rânduite pe culme ca un indiciu preţios al îndemânării şi măiestriei femeilor din casă.

Proboadă Isverna

Ştergar Bâlvăneşti

Ştergar Vânju Mare

Technorati Tags: Casa Mehedinţi interior Mehedinţi subzona centrală sudică plan case vechi prispă încăperi tindă cameră de locuit cameră in