Ştergare şi perdele

0
No votes yet
Your rating: None

Ştergar, Obârşia-Cloşani Ştergar, Obârşia-Cloşani

O piesă care a îndeplinit în cadrul interiorului locuinţei ţărăneşti, timp de aproape un secol şi jumătate, un important rol decorativ, a fost ştergarul. Cu toate că astăzi aproape că nu ne putem imagina un interior ţărănesc fără petele luminoase ale ştergarelor albe pe pereţi, ele nu sunt prea vechi şi nici nu au fost răspândite şi apreciate în mod egal în toate zonele ţării.

În Mehedinţi, ştergarul ca piesă decorativă de interior, apare în primele decade ale veacului al XIX-lea, mai întâi în satele din zona Câmpiei dunărene, unde bumbacul a pătruns de timpuriu, iar arhitectura locuinţei a evoluat mai rapid. Ca şi în cazul scoarţelor, expunerea ştergarului cerea suprafeţe disponibile şi mai multă lumină pentru a putea fi văzute. La început un singur ştergar aşezat la icoană constituia podoaba acestor interioare. Treptat, numărul lor a crescut, prin aşezarea unui ştergar la oglinda din casa curată, apoi a unor ştergare ferestrelor, pentru ca la sfârşitul veacului, într-unele case ele să se aşeze de jur-împrejurul pereţilor.

Această modă a ştergarului s-a reflectat în mod favorabil şi asupra structurii piesei în sine. Dacă primele ştergare nu depăşeau dimensiunea de 1,20 m lungime şi 0,50 m lăţime, fiind ţesute în două iţe din cânepă cu bumbac, având ca decor câteva dunguliţe, treptat ele au ajuns până la 2,50 m lungime şi 0,65 m lăţime. Aceste ştergare ţesute din bumbac fin sau din bumbac cu borangic devin somptuoase, prin decorul bogat de la capete, fie ales în diferite culori, fie ţesut în ,,şăbace", din aceleaşi culori. La capete, ciucurii împletiţi în diferite forme constituie o terminaţie decorativă.

Pe la începutul secolului nostru, în aceeaşi parte a Mehedinţiului, apar ştergarele cu motive brodate, mai puţin impresionante decât primele.

Decorul este de cele mai multe ori geometric sau cu motive arhaice, ca : pomul vieţii, însoţit de păsărele, care printr-o metamorfoză sunt plasate ceva mai departe de ele, viţa de vie cu aceleaşi păsări, motivul solar în diferite forme. Uneori, ca un ecou al schimburilor culturale cu zona învecinată a Doljului, în ornamentica ştergarelor din sud, apar reprezentări de femei cu rochii malacov şi umbreluţe, călăreţi în costume de cavaleri-turci cu iataganele în mână. Ca elemente recente, motivele vegetale liber desenate încep să pătrundă cu precădere în compoziţiile decorative ale ştergarelor brodate.

Cromatica ştergarelor mai vechi este redusă la două sau trei culori : roşu, negru, albastru. Treptat apar însă culori mai vii, în special la broderii : galben, verde, albastru deschis.

Spre deosebire de sud, satele din nord au adoptat mai târziu ştergarul ca piesă decorativă de interior, preferind timp îndelungat ca decor culmea cu haine, aşezată în dreptul patului. Ştergarul a jucat de aceea un rol mai puţin important, fiind mai simplu, ţesut din bumbac gros, cu câteva dungi mărunte ori alesături la ambele capete în roşu şi negru. Ştergarul de dimensiuni mici, cea 1,20 m lungime, ţesut în două sau în patru iţe, se aşeza numai îa icoană şi abia mai târziu la oglindă. Rezultă de aici că, ştergarul cu motive florale liber desenate pe care-1 întâlnim astăzi în multe clin aceste sate este de factură târzie, începutul secolului nostru, şi n-are prea mare însemnătate în arta populară mehedinţeană. O serie de ştergare, frumos împodobite cu mici alesături în negru şi roşu, au fost iniţial ştergare de cap, care nu s-au mai purtat la un moment dat, fiind scoase din modă.

Tot pe la începutul secolului nostru au început să se ţese în mod special şi perdelele, piese necunoscute în trecut interiorului locuinţei ţărăneşti, din cauza ferestrelor foarte mici ale caselor. Fiind ceva mai recente decât ştergarele, sunt influenţate de acestea, în sudul judeţului perdelele au fost ţesute cu dungi sau carouri albastre şi roşii având pe margine uneori un rând de alesătură. Pe o treaptă superioară a evoluţiei, ornamentul în „şăbace" a fost preluat de pe ştergare şi transpus pe perdele.

În partea colinară perdelele sunt, ca şi ştergarele, mai recente şi cu aspect deosebit de simplu.

Ştergar, Bâlvăneşti Ştergar, Bâlvăneşti

Technorati Tags:Technorati Tags: Cultura Artă Decoraţiuni Mehedinţi perdele piesă decorativă ştergare Turism ştergare perdele piesă decorativă

No comments yet

Publică un comentariu nou

Google Friend Connect (leave a quick comment)
loading...
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.