Drobeta Turnu Severin

Principalele materiale de construcţie folosite în zonele înalte ale Mehedinţiului sunt lemnul şi piatra. Ne vom ocupa întâi de aceasta din urmă, întrucât ea constituie un material complementar, în sensul că în Mehedinţi nu găsim, ca în relativ numeroase alte zone din ţară (circa 15), case cu pereţi din piatră decât în cazuri extrem de rare, lemnul fiind aici materialul de construcţie de bază.

Detaliu prispă Iolovat


Piatra este folosită, însă, aproape totdeauna la construirea temeliei, fie sub forma unor bolovani enormi puşi la colţurile casei, în stratul vechi de arhitectură, fie sub forma soclurilor de diferite înălţimi. Sub forma bolovanilor am întâlnit piatra foarte rar în Mehedinţi, spre deosebire de ce se întâmplă în Gorj sau Vâlcea de pildă, unde frecvenţa acestui tip arhaic este relativ mare. în schimb, soclurile de piatră înalte sunt foarte frecvente în Mehedinţi, pe podiş, ele ajungând la înălţimi apreciabile. Am notat, astfel, la Prejna, că piatra este foarte mult întrebuinţată de altfel nu numai la case ci şi la conace, la zidurile despărţitoare ale gospodăriilor şi chiar la porţi. Fireşte, abundenţa materialului la îndemână în acest sat situat în coasta muntelui este o explicaţie. Mai este însă o explicaţie pe care am verificat-o la Costeşti, unde de asemenea piatra este mult utilizată, dar în forme care ne amintesc de arhitectura din Banatul vecin ; adică locuinţa se înalţă apreciabil, soclul luînd forma unui demisol sau al unui parter semidezvoltat. Multe din aceste socluri înalte sunt construite pe denivelări de teren, rostul lor fiind tocmai de a rezolva diferenţele de nivel. Se foloseşte o piatră galbenă, de mal, în formă de blocuri neregulate şi cu foarte puţin mortar de legătură. La nivelul de deasupra al casei se ajunge pe scări exterioare, de piatră, foarte mari, fără acoperiş, conferind locuinţelor un anumit aer meridional, constatat şi în părţile Clisurii Dunării, adică în sud-estul Banatului. Case cu socluri înalte, având două nivele individualizate se întâlnesc (multe) pe valea Motrului, la Negoeşti, la Apa Neagră fiind admirabile exemplare de asemenea case înalte.


 

Casă veche de bârne Isverna


Casă de bârne tencuite Balta


Deasupra încăperilor de piatră de la nivelul de jos, rezultate din înălţarea soclului — cel mai adesea aceste încăperi fiind beciuri tencuite cu var — se pun ,,urşi" puternici de stejar cu secţiunea de 30—40 cm ; cam 7—8 urşi la o casă de dimensiuni mari. Peste urşi se aşează „blăni" groase, tot de stejar, formând ceea ce se cheamă ,,podul" peste beci.


Pe soclul de piatră se aşează „tălpile" de gorun ale casei, care la casele foarte vechi se puneau, după cum am spus, pe bolovani la colţuri sau direct pe pământ. La aceleaşi case foarte vechi, dar numai în zona de sub munte, în apropierea pădurilor de brad şi de pin, tălpile erau făcute din trunchiuri rotunde de pin ce se încheiau la capete în ,,încheietură cu scafă", rotundă. Tălpile cu secţiune dreptunghiulară aveau încheieturile „drepte" cu „cătoage" ieşite afară (adică, cu capetele netăiate), sau încheieturi cu ,,tăietură în piez", avînd cătoa-qele tăiate.


Şi pereţii caselor vechi erau făcute tot din brad rotund, aşa cum se ştia la Izverna, la Prejna, la Costeşti, mai tîrziu făcîndu-se acolo casele din stejar, din fag si din frasin. La Cerna Vârf încă mai erau case vechi din trunchiuri rotunde de gorun, subţiri de circa 15 cm, încheiate tot în sistemul zis „în scafă". Bârnele cu secţiune dreptunghiulară se încheiau în „cheie dreaptă", cu capete lungi lăsate, sau în „cheie pitulată", cu capetele tăiate. Capetele lăsate, numite „cătoage" se mai numesc şi „bureţi", după aspectul celor vechi, cu marginile zimţate de ploi şi vînturi.


Casele oamenilor mai săraci nu se făceau din bârne, ci din blăni groase de cîte 10 cm. Dintr-o bârnă se puteau face 3—4 blăni, rezultând o evidentă economie de material lemnos. Blănile se încheiau aproape totdeauna în cheie dreaptă, rar în cheie pitulată.


Către timpurile mai noi, când bârnele lungi începuseră a se rări, pereţii se construiau din bârne mai scurte (2—3 m) cu „cheie cu jiţe" (adică „limbă") ce se prindeau în „căţei" scobiţi cu un uluc de-a lungul, puşi în picioare. Câte un „căţel" se punea şi de fiecare parte a uşilor şi ferestrelor.


Peste cununile de bârne orizontale, construite într-unul sau altul din sistemele descrise, se aşează rama mare şi puternică a „cosorobilor", susţinută de ultima dintre cununi, numită „legătură mare". Denumirile locale sunt mai diferenţiate, tratând obiceiuri constructive legate de echipe de meşteri ce-şi vor fi impus de-a lungul anilor propria terminologie. Astfel la Cerna Vârf patrulaterul ultimei cununi se numea „prăgarul de sus", în timp ce al tălpilor se numea „prăgarul de jos". Iar grinda principală a „tindei" (numele local al prispei sau al „sălii") se numea „tinclar".


Pe cosorobii care erau de două feluri, „cosorobii de lungime" (la faţada şi spatele casei) şi „cosorobii de colţ" (pe laturile scurte ale casei), se sprijineau căpriorii ciopliţi anume cu un lăcaş, numit „gută", ca să asigure mai bine îmbucarea cu cosorobul. Pe cosorobi se băteau „lănteţii", iar pe aceştia şindrilă de fag cu cuie de lemn de gorun, înainte vreme, cînd folosirea şindrilei nu era generalizată, învelitoarea era făcută din „blăni" subţiri, lungi de cîte 2 m şi late de 30—40 cm. Fixarea bârnelor, pereţilor ca şi a diferitelor piese ale acoperişului se făcea în „pişleag", adică în cuie lungi de lemn.


Acoperişul caselor vechi era foarte înalt, înălţimea fiind determinată de lungimea căpriorului, care trebuia să fie cit lăţimea casei, în vremurile mai noi, acoperişul se face rnai scund, de pildă pentru şindrilă căpriorul este înalt cît lăţimea casei, minus 1/4 din această lăţime, iar pentru ţiglă, acoperişul este mai scund, scăzându-se 1/3 din lăţime. Măsurătoarea căpriorului se face de la „guşă" până la vârf.


Forma acoperişului este cea generală pe teritoriul românesc, în patru ape.


Tot la acest subcapitol al tehnicii mai amintim că la casele vechi capetele grinzilor din pereţii laterali se acopereau la faţadă cu o piesă numită ca şi în Gorj, „undrea", avînd rol onstructiv prin susţinerea grinzilor de sus, a aşa-numiţilor „cai", dar şi un rol decorativ apreciabil, în sfîrşit, trebuie să spunem că în Mehedinţi foarte multe case sunt tencuite şi yaruite, stratul de tencuială fiind susţinut prin „nuielare", adică prin batere de nuiele crăpate 'n două pe toată suprafaţa pereţilor.


Casă veche de lemn Balta

Casă de bârne tencuite Prejna

Technorati Tags: Cultura Artă Casa Mehedinţi Turism materiale tehnici construcţie Mehedinţi lemnul piatra bolovani arhitectură soclu tălpi pereţi bârne blăni c