Casa înaltă cu prispă parţială

0
No votes yet
Your rating: None

Casă înaltă Balta Casă înaltă Balta

Casa înaltă cu prispă parţială preia planul tipic mehedinţean despre care am vorbit cu prilejul prezentării caselor joase, lucru important, deoarece indică nu numai vechimea acestui plan, ci şi gradul lui înalt de funcţionalitate impunând prezenţa lui şi în categoria mai nouă şi mai evoluată a casei înalte. Acest plan are un răsunet important şi în cazul casei înalte în compoziţia faţadei accentuată de fapt existenţei celor două nivele. Despre aceasta vom vorbi însă în mod special în partea privitoare la elevaţie.

1. Casa cu prispă parţială la etaj cu două încăperi este tipul cel mai simplu de plan din această categorie. Prispa se întinde numai în faţa cuniei în care vatra cu căminete îşi are locul binecunoscut în Mehedinţi (la colţul dinspre faţadă al peretelui median). Din cunie se intră în „hodaia" de locuit în care se află cuptorul cu olcuţe încastrate şi cu aşezarea tipică a paturilor.

2. Casa cu prispă parţială cu trei încăperi la etaj, aşa cum este casa lui Ion Paloş din Prejna, are o tindă (prispă) încăpătoare, din care se intră în cunia cu vatră, căminete şi coş înalt, în fundul cuniei, ca de obicei, se află o laviţă lungă, groasă de 10 cm pe care stau două dulapuri vechi de fag şi berbeniţe. Din cunie se intră în hodaia de locuit cu laviţă lungă în fundul încăperii şi cu un pat spre faţadă şi cu cuptorul legat de vatră. Tot din cunie se intră şi în „hodaia de ţinut" în care cele două paturi stau la locurile lor din colţuri, masa sub fereastră, şi un dulap înalt în alt colţ. De observat că în hodaia de ţinut se poate intra şi de pe tindă direct prin altă uşă, pentru a evita, după cum am văzut la planul corespunzător de la casa joasă, intrarea oaspeţilor prin cunie şi pentru a păstra curată hodaia de ţinut.

3. Casa cu prispă parţială, cu trei încăperi, cu trei intrări, dispoziţia încăperilor este la fel cu cea a tipului de la nr. 2, cu deosebirea că în hodaia de locuit se intră direct de pe tindă, realizându-se, deci, şi în acest caz, separarea şi izolarea cuniei din circuitul direct.

Casă înaltă Prejna Casă înaltă Prejna

 

Technorati Tags:Technorati Tags: Artă Casa Mehedinţi Turism casa înaltă prispă parţială mehedinţean vechime funcţionalitate plan compoziţia faţada nivele elevaţie etaj

No comments yet

Publică un comentariu nou

Google Friend Connect (leave a quick comment)
loading...
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.