In partea de apus a podişului mehedinţean, la numai câţiva kilometri de Ponoare, apare Izverna, aşezare puţin mai adunată — pomenită într-un hrisov din secolul al XVI-lea şi într-un act de vânzare din 29.11.1620 al unui oarecare Rustea pentru ,,partea sa de moşie din Izverna" — dar având şi ea multe cătune, uneori formând doar un grup de câteva sate ale câte unui ,,neam". Din aceste cătune, mai multe căi descoperă alte aşezări : una spre Prejna de unde se poate ajunge la Gornoviţa, Costeşti, Balta şi de aici în valea Bahnei — la Podeni, Cireşu, Negruşa, Moiseşti, Bahna, Iloviţa şi o alta, coborând spre răsărit şi mergând tot pe culmi ce duc în piemontul Motrului — Bala, Sovarna, Floreşti, Broşteni, Corcova, satele din jurul Strehaiei şi până la Gura Motrului ; şi o a treia, traversând prin mijlocul podişului, prin Nadanova, Balta şi Bâlvăneşti, coboară în câmpul Severinului, cum i se mai spune depresiunii cu acelaşi nume.
Balta
Izverna mergea pe patru moşii : Izvercenii, Surzii de pe Surduleasa, Gârmencii şi Moşnenii. La început ,,moşii" erau mari, laţi de câte l 000 de stânjeni, dar cu vremea s-au ,,miticulat" (micşorat), de s-a ajuns, să aibă câte unul, o curea de doi stânjeni de lată, dar lungă tot de 4 000 de stânjeni.
Sat răsfirat - Cireşu
Istoria Izvernei este destul de frământată şi a fost notată din amintirile
bătrânilor, din documente, dar şi din cărţi ca cele ce se cheamă „Sinodicul" (istoricul vechimii satului şi bisericii), alcătuit de preotul Victor Doman de loc din Nadanova. Intr-un document aflat în posesia satului şi prezentat la expoziţia din 1906, cu care prilej a fost pierdut, se menţionează că în faţa domnitorului Ţării Româneşti, Alexandru al 111-lea, s-au înfrăţit Nicula Moşneanu (din neamul Moşnenilor cum se cheamă şi azi o curea) cu boierul Badea Urdăreanu, acesta dând lui Nicula toată partea sa de moşie din Izverna în schimbul ,,unui cal vrednic de călărie, a unei dulamale şi a unei perechi de cizme", toate preţuite în aspri. Legenda spune că acel Nicula ar fi venit din Domaşnea, din Banat. S-ar putea, însă, ca Urdăreanu, de baştină din Urdari (Gorj), răsplătit de domnie pentru faptele sale vitejeşti, ca tot neamul său de boieri vechi, să fi căzut la învoială cu moşnenii să le dea înapoi pământul strămoşesc, toată povestea nefiind decât un episod al înverşunatei lupte duse secole de-a rândul între cetele moşneneşti, libere şi independente, şi boierii care căutau să-i aservească, înainte de 1761 izvercenii terminaseră şi cu averea boierilor urdăreni şi cu averea Tismanei, reuşind să-şi elibereze moşia. Astfel, din averea urdărenilor în moşia Izvernei, a luat un sfert Lupu Surdu Ceauşu, uşier la divanul domnesc, iar restul a luat Nicolae Moşneanu cu Giurgi Gârmencea şi cu Lepădat Izverceanu ; averea Tismanei au luat-o Tuicanii şi Rohanii, intraţi în moşia Izvercenilor. Iată, cum cele patru neamuri de baştină ai Izvernei sunt Moşnenii, Gârmencenii, Izvercenii (Tuicanii şi Rohanii) şi Surzii, noi observând, însă, că este totuşi un fenomen petrecut destul de tardiv (mijlocul sec. al XVIII-lea), fiind posibil ca aceste patru neamuri să se constituie în ,,moşi" după modelul altor sate moşneneşti mai vechi. Alte neamuri au venit din Banat: Fărăştii, din Topleţ, Croncănii, din Bogâltin, Tălpeşeştii din Cornereva, aflându-ne, deci, în faţa unui fenomen interesant, cel al
emigraţiei din Banat. Tot spre sfârşitul secolului al XVIII-lea vin Stoicanii, Dunceştii, Dumitreştii şi Pârvăneştii, în Prejna, Vuseştii — în Bâlvăneşti, iar Enăşeştii — lanoş, Ion şi Patru — izgoniţi de la Cuptoare, Drăganii şi Basarabii, de la Valea Bolvaşniţei, au venit la Gornoviţa. Au existat, însă, şi plecări din vechile aşezări, o parte din locuitorii primei aşezări de la Gogoeva s-au tras ,,în jos", întemeind satele Gornoviţa şi Costeşti, iar alţii s-au stabilit la Malarişca. Venirile şi plecările au generat şi lungi certuri pentru moşie. Astfel, în 1930 aflăm de un proces între Prejna şi Costeşti, care era pe rol de 56 de ani. Nu-i mai puţin adevărat că la această situaţie încâlcită a contribuit şi marea vechime a întâmplărilor, cu motivaţii nu prea limpezi pentru urmaşi. De multe ori, aceste certuri aveau loc şi cu locuitorii de dincolo de Munţii Mehedinţi. Astfel, în anul 1859, moşnenii din plaiul Cloşani — satele
Vârciorova, Iloviţa, Bahna, Cireşu Negruşa, Gornenţi, Gornoviţa, Prejna, Izverna, Obârşia Cloşani, Mărăşeşti, Brebena, Orzeşti — se plâng prefectului Ion Aureliu de încălcările ce se fac de către grănicerii bănăţeni pe moşiile lor, iar prefectura judeţului Mehedinţi, constatând la faţa locului aceste încălcări, informează ministerul că ,,... austriecii în acelu pămîntu neutru adesea-i tragu şi-i globescu pentru vitele loru".
Prejna
Technorati Tags: Mehedinţi Turism podişul mehedinţean Ponoare Izverna moşi Izvercenii Surzii de pe Surduleasa Gârmencii Moşnenii istoria Munţii M
Publică un comentariu nou