Drobeta Turnu Severin

Alice Voinescu (n. Steriadi, 10 februarie 1885, Turnu Severin - d. † 3/4 iunie 1961 Bucureşti) a fost o scriitoare, eseistă, profesoară universitară, critic de teatru. A fost prima româncă cu doctorat în filosofie (1913, obţinut la Paris, Sorbona). Teza sa de doctorat, publicată la Paris, trata şcoala filozofică neo-kantiană de la Marburg. Deşi i s-a propus o catedră de profesor de filosofie la o importantă universitate americană, s-a întors în ţară şi s-a căsătorit cu avocatul Stello Voinescu. După 1948 a fost radiată de la catedră şi a petrecut un an şi şapte luni de închisoare la Jilava şi la Ghencea. După perioada de detenţie, a avut domiciliul obligatoriu în comuna Costeşti de pe lângă Târgu Frumos (până în 1954).

A creat Catedra de estetică şi istoria teatrului la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti. A publicat cărţi de filosofie, estetică şi teatru. Jurnalul renumitei intelectuale Alice Voinescu a apărut postum.

Date biografice

Se naşte la 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali (tatăl său era avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca Poenaru-descendentă a lui Petrache Poenaru). La vârsta de cinci ani ştia deja să citească în limbile română şi germană, iar la şase ani învaţă limba franceză. Are profesori particulari care o vor îndruma în ştiinţele exacte şi umaniste. La vârsta de 15 ani citeşte Imitatio Christi la recomandarea unui astfel de profesor. În 1908 a absolvit Facultatea de Litere şi Filozofie de la Bucureşti (unde audiază cursurile lui Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu Motru- este nepoata acestuia -, Pompiliu Eliade, Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga, etc.). În 1908 îşi ia licenţa în filozofie cu Maiorescu, iar la insistenţele acestuia, familia o trimite la studii în Germania şi Franţa pentru pregătirea unui doctorat. În 1909, la Leipzig audiază cursurile unor cărturari precum Th. Lipps sau J. Volkelt, familiarizându-se şi cu filozofia lui H. Cohen. La Paris îi audiază pe L. Brunschvieg, A. Lalande, G. Dumas şi V. Delbos. La Universitatea din Marburg îl audiază pe H. Cohen şi se împrieteneşte cu N. Hartmann. În 1913 obţine doctoratul în filozofie la celebra universitate Sorbona, sub direcţiunea lui L. Levy-Bruhl. Teza sa de doctorat a fost publicată în Franţa fiind apreciată în lumea academică occidentală. I se propune o catedră la o universitate din SUA şi un post de lector la Paris pe care le refuză, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică şi istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. Între 1925-1939, Alice Voinescu a fost invitată la cunoscutele decade de la Pontigy din Franţa unde a cunoscut o serie de personalităţi de vârf din cultura franceză, cu unele dintre acestea întreţinând ulterior numeroase corespondenţe. La întoarcerea din Franţa, în 1930 şi 1932, vizitează Veneţia şi Florenţa, unde are revelaţia artelor plastice. În 1936 călătoreşte în Marea Britanie, cu scopul de a stabili în România o organizaţie religioasă după modelul "grupului Oxford". Între 1932 şi 1942 realizează o serie de conferinţe radiofonice pe subiecte culturale şi feministe, conferinţe care i-au atras atenţia şi lui Tudor Arghezi. În 1936 contribuie cu articole solide la Istoria Filozofiei Moderne, publicată de Societatea Română de Filozofie. De acum înainte se va axa doar pe teatru şi reprezentări dramatice. Între 1939-1940 lucrează la un volum despre patru dramaturgi contemporani (Wedekind, Pirandello, Shaw şi Claudel). În Bucureşti a primit la Conservatorul de Artă Dramatică şi Muzică catedra de istoria literaturii dramatice. Conferinţele sale erau considerate de intelectualitatea română adevărate prelegeri de umanism, ţinute de o personalitate cu o vastă cultură filologică şi filozofică. Cursurile sale universitare acopereau dramaturgia clasică franceză, tragedia greacă şi drama elisabetană (cu precădere Shakespeare). A ţinut şi cursuri de sociologie la Înalta Şcoală de Asistenţă Socială, militând penru emanciparea şi educarea femeilor. În 1940 ia o atitudine publică împotriva asasinării academicianului N. Iorga de către legionari. În 1948 a fost obligată să se pensioneze, afirmând că O ţară care îşi reneagă trecutul, nu are viitor. Astfel, în 1951 este arestată de forţele comuniste făcând un an şi şapte luni de închisoare, urmaţi de domiciliu obligatoriu în satul Costeşti din apropierea Târgului Frumos, unde rămâne până în ianuarie 1954 în condiţii teribile. Tot în 1951 copiile rămase de la studiul de o mare erudiţie Eschil, sunt distruse de comunişti. La intervenţiile scrise ale lui Tudor Vianu, Mihail Jora (care îşi pierduse şi el catedra de la Conservator), Perpessicius, F. Muzicescu, C. Petrescu, V. Eftimiu sau M. Voiculescu, precum şi la intervenţia lui Petru Groza, este eliberată, trăind cu o pensie modică şi din traduceri (din limbile engleză şi germană-Kleist, Mann etc.). Continuă să îşi ajute apropiaţii şi câţiva tineri discipoli, fie financiar, fie prin scris. Se stinge în noaptea de 3 spre 4 iunie 1961. Opera şi activitatea îi sunt redescoperite postum.

Destinul postum

După o lungă absenţă în perioada comunistă, operele lui Alice Voinescu sunt redescoperite şi apreciate, la începutul anului 1983, când criticul şi comparatistul Dan Grigorescu se ocupă de republicarea şi îngrijrea unor volume de estetică şi istoria teatrului (de exemplu Întâlnire cu eroi din literatură şi teatru, volum căruia îi dedică o solidă prefaţă). După Revoluţia din 1989, Maria Ana Murnu publică scrisorile morale şi Jurnalul (editura Albatros, 1997), acesta din urmă, prefaţat de Alexandru Paleologu, cuprinzând critici severe la adresa regimului sovietic (fragmente de jurnal apar şi în volumul lui Stelian Tănase, Anatomia mistificării). Cazul Voinescu este, în acest sens, similar întrucâtva cu cel al filozofului Lucian Blaga, a cărui formaţie se detaşa puternic de concepţiile materialiste promovate şi susţinute de noul regim din România.

Jurnalul

Jurnalul lui Alice Voinescu cuprinde însemnări despre perioada interbelică şi postbelică, personalităţi ale culturii, întâlniri cu prietenii, printre care s-au numărat de-a lungul vietii: André Gide, Roger Martin du Gard, Paul Desjardins, Ernst Robert Curtius, Eugenio d’Ors – la Pontigny, în Franţa, iar în România – Nicolae Iorga, Maruca Cantacuzino, George Enescu, Regina Maria, Marietta Sadova, Mircea Şeptilici, Gala Galaction, Vladimir Ghika etc. A fost comparat imediat de criticii literari cu jurnalul unei alte intelectuale interbelice, Jeni Acterian. De altfel, Jeni Acterian era o mare admiratoare a lui Alice Voinescu, pentru modelul său de feminitate şi verticalitate morală. Din păcate, soţul ei (Stello Voinescu - cunoscut avocat în epocă) a înţeles-o prea puţin, preferînd compania altor doamne, mai puţin dotate din punct de vedere intelectual, fapt mereu subliniat de autoarea jurnalului. Jurnalul (care numără aproape 900 de pagini) a apărut postum, bucurându-se de un real succes printre intelectualii din România. Jurnalul stă şi la baza unei piese de teatru Alice nu ştie să moară, scrisă de Gheorghe Truta, pusă pentru prima dată în scenă de regizorul Mircea Cornişteanu la Teatrul Naţional din Craiova. Alte documente apărute postum sunt Scrisori către fiul şi fiica mea, volum apărut la editura Dacia şi Scrisorile din Costeşti, apărute sub îngrijirea Constandinei Brezu la editura Albatros, cuprinzând corespodenţa scriitoarei A. Voinescu-aflată în satul Costeşti, unde fusese deportată-cu o prietenă, Florica Rarincescu.

Volume publicate (selectiv)

• L‘interprétation de la doctrine de Kant par l‘école de Marburg:Étude sur l‘idéalisme critique, Giard & Brière, 1913
• Montaigne. Omul şi opera, Editura Fundaţiilor Regale, Bucureşti, 1936
• Aspecte din teatrul contemporan, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1941
• Eschil, Editura Fundaţiilor Regale, Bucureşti, 1946
• Întâlnire cu eroi din literatură şi teatru, ediţie îngrijtă de Dan Grigorescu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1983, 840 pag.
• Scrisori către fiul şi fiica mea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994
• Jurnal - Editura Albatros, Bucureşti, 1997; 881 pag., ediţie îngrijită, evocare, tabel biobliografic şi note de Maria Ana Murnu; cu o prefaţă de Alexandru Paleologu
• Kant şi şcoala de la Marburg, Editura Eminescu, Bucureşti, 1999
• Scrisori din Costeşti, ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Constandina Brezu, Editura Albatros, Bucureşti, 2001

Referinţe

• Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de mulţumit, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007
• Alice Voinescu, Jurnal, Editura Albatros, Bucureşti, 1997 (881 de pagini)
• Stelian Tănase, Anatomia mistificării. 1944-1989, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003
• Dan Grigorescu, Shakespeare în cultura română modernă, Editura Minerva, Bucureşti, 1971, pp. 223-225

Linkuri externe

• Personalităţi mehedinţene- distinsa conferenţiară Alice Voinescu
• România literară, Scrisorile lui Alice
• Dilema veche, Jurnalul doamnei Alice Voinescu, de Andrei Pleşu

(Wikipedia sub licenţa GNU)

Technorati Tags: Cultura Alice Voinescu critic de teatru eseistă Jurnalul Mehedinţi profesoară universitară scriitoare Steriadi Turnu Severin Documente Educaţie Alice Voinescu Steriadi Turnu Severin scriitoare eseistă profesoară universitară critic de teatru Jurnalul