Alexandru Dima

0
No votes yet
Your rating: None

Alexandru Dima

Alexandru Dima (n. 17 octombrie 1905, Turnu Severin - d. 19 martie 1979, Bucureşti) a fost un critic şi istoric literar român, membru al Academiei Române.

Alexandru Dima s-a născut în urmă cu un veac, la 17 octombrie 1905, în oraşul Turnu Severin, într-o familie de muncitori.

Între 1925 şi 1929 şi-a făcut studiile superioare la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, secţia Filosofie. A făcut apoi studii de specializare în estetică, etnografie, istoria artelor şi istoria literaturii romanice şi germanice la Berlin, München şi Viena (1936-1939). Examenul de doctorat l-a susţinut, în 1938, la Universitatea din Bucureşti, cu tema Conceptul de artă populară.

În 1945 a fost numit profesor la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi, la Conferinţa de estetică literară. După 1948, a ţinut cursul de teoria literaturii şi de literatură universală şi comparată, pînă în 1966. La Iaşi, Alexandru Dima a desfăşurat o activitate deosebit de fecundă, înscriindu-se organic atmosferei de seriozitate a studiului şi ideilor generoase ce aminteau încă de Garabet Ibrăileanu.

Din toamna anului 1966 a trecut la Universitatea din Bucureşti, la Catedra de literatură universală şi comparată – urmîndu-l pe Tudor Vianu – pînă în 1945, cînd s-a pensionat, avînd o vechime în învăţămînt de 45 de ani.

Profesorul Al.Dima a fost, în acelaşi timp estetician, filosof, folclorist, teoretician, critic şi istoric literar, comparatist, cel mai de seamă reprezentant al acestei discipline la noi după Tudor Vianu.

Lucrările sale ştiinţifice, concretizate în peste 20 de volume şi 200 de studii şi articole, îmbrăţişează o arie largă de probleme: estetica şi filosofia culturii, istoria literaturii române, literatura universală şi comparată. Dintre acestea, cităm: Gîndirea românească în estetică (1943), Probleme de estetică (1947), Principii de literatură comparată (1969), Tudor Vianu, comparatist (1966).

Recunoscîndu-i-se meritele didactice şi ştiinţifice, Academia Română l-a ales membru corespondent.

Profesorul Al.Dima a încetat din viaţă la 19 martie 1979, în Bucureşti.

Technorati Tags:Technorati Tags: Cultura Academia Română Alexandru Dima Artă critic istoric literar profesor Referinţe Turnu Severin Drobeta Turnu Severin Alexandru Dima Turnu Severin critic istoric literar Academia Română profesor

No comments yet

Publică un comentariu nou

Google Friend Connect (leave a quick comment)
loading...
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.