De la IPJ Mehedinţi

0
No votes yet
 

 ACŢIUNILE PENTRU COMBATEREA FENOMENULUI INFRACŢIONAL

În data de 11.01.2011, politistii din cadrul Serviciului de investigatii criminale ce acţionează pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite cu produse din tutun au organizat şi executat o acţiune pe raza municiupiului Drobeta Tr. Severin. În cadrul acestei actiuni au fost aplicate sanctiuni in valoare de 1000 lei si au fost ridicate in vederea confiscarii 1200 tigarete. În data de 11.01.2011, în intervalul orar 08.00 – 11.30, politistii din cadrul Biroului Rutier de la Poliţia municipiului Orşova, au organizat şi executat o acţiune pentru depistarea conducatorilor auto care efectueaza depasiri neregulamentare. În cadrul acestei actiuni au fost controlate 26 de autovehicule si au fost legitimate 44 de persoane fiind aplicate sanctiuni contraventionale in valoare de 1874 lei.

În data de 11.01.2011, în intervalul orar 10.00 – 12.00 şi 16.00 – 18.00, politistii din cadrul Biroului de ordine publică de la Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin în cooperare cu lucratorii I.J.J. Mehedinţi şi I.J.P.F. Mehedinţi, au executat o acţiune pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin pentru prevenirea si combaterea faptelor care afectează ordine publică şi desfăşurarea normală a procesului de învăţământ aducând atingere integrităţii corporale a elevilor, avutului public şi privat şi a absenteismului şcolar. În cadrul acestei actiuni au fost legitimate 92 de persoane dintre care 27 au fost atentionate si au fost verificate 24 de societati comerciale. Oamenii legii au fost au verificat 46 de unitati scolare si au fost controlati 21 de paznici fiind aplicate sanctiuni contraventionale in valoare de 4.500 lei.

În data de 11/12.01.2011, în intervalul orar 09.00-12.00, 18.00 – 22.00 şi 02.00 – 04.00, agenţii Biroului de ordine publică pentru mediul urban din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin, în cooperare cu efective de la I.J.P.F. şi I.J.J. Mehedinţi au executat o acţiune pe linia Legii 333/2003 în municipiul Drobeta Turnu Severin, pentru identificarea personalului de pază al agenţilor economici care nu-şi îndeplinesc în mod corespunzător atribuţiile de serviciu şi datorită acestui impediment se sustrag bunuri din unităţile economice, precum şi pentru identificarea persoanelor care au ca preocupare asemenea activităţi ilicite.
Cu ocazia activităţilor întreprinse au fost controlate 42 de obiective şi verificaţi 59 agenţi pază, au fost legitimate 32 persoane şi aplicate 30 sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.500 lei. În data de 11.01.2011, în intervalul orar 16.00 – 24.00, poliţişti din cadrul Biroului de ordine publică pentru mediul rural al Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin în cooperare cu lucrători ai I.J.J. Mehedinţi, au executat mai multe patrulări pe raza comunelor Malovăţ, Izvoru Bîrzii şi Gogoşu, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică. Cu această ocazie au fost legitimate şapte persoane, două dintre acestea fiind atenţionate şi au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de 402 lei.

 DEPISTAT ŞI ÎNCARCERAT ÎN ARESTUL IPJ MEHEDINŢI

În data de 11.01.2011, poliţiştii din cadrul Serviciului de investigatii criminale in colaborare cu lucrătorii Postului de poliţie Şimian l-au depistat, reţinut şi încarcerat pe C. LIVIU, de 24 ani, din localitatea Șimian, împotriva căruia Curtea de Apel Craiova a emis un mandat de arestare preventiva pentru 25 de zile. Tânărul în perioada 2009-2010, împreună cu alte persoane, a comis mai multe infracţiuni de furt din societăţi comerciale de pe teritoriul Germaniei. C. LIVIU a fost incarcerat in arestul Inspectoratului de Politie al Judetului Mehedinti urmând a fi extrădat în Germania.

 DEPISTAT LA VOLAN DEŞI AVEA PERMISUL DE CONDUCERE RETRAS

În data de 11.01.2011, orele 07.55, poliţiştii din cadrul Serviciului rutier l-au depistat in trafic pe P. GHEORGHE, de 63 ani, din localitatea Padina, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism, având permisul de conducere retras. Fata de cel în cauză s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost retras sau anulat dreptul de a conduce, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 2, teza 2 din O.U.G. 195/2002 R.

 SUSPECT DE FURT IDENTIFICAT

În data de 11.01.2011, desfasurand activitati specifice, politistii din cadrul Biroului de investigaţii criminale, au documentat activitatea infracţională a lui N. VASILE, de 22 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, stabilind că acesta este suspect in comiterea infractiunii de furt calificat. Barbatul în noaptea de 10/11.12.2010, a patruns in locuinţa lui M. VIRGIL, din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, de unde a sustras mai multe bunuri, faptă rămasă iniţial cu autor necunoscut. Prejudiciul în valoare de 1800 lei a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate. Fata de persoana in cauză s-au intocmit acte premergatoare sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208-209 Cod Penal.

 INCENDIU

În data de 11.01.2011, ora 21.15, politistii din cadrul Postului de poliţie Butoieşti au fost sesizati cu privire la faptul că în comuna Butoieşti, la locuinţa lui M. George a izbucnit un incendiu. La faţa locului s-au deplasat agenţii Postului de Poliţie Butoieşti şi pompierii ISU Strehaia, care au localizat şi stins incendiul, cauza producerii acestuia fiind un scurt circuit electric. Valoarea pagubelor regultate în urma incendiului este de aproximativ 10.000 lei nefiind înregistrate victime omeneşti.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELATII PUBLICE AL IPJ MH

Technorati Tags:Technorati Tags: Justiţie Butoieşti Drobeta Tr. Severin Drobeta Turnu Severin incendiu IPJ Mehedinţi Mehedinţi Orşova Pădina Şimian societăţi comerciale Ştiri ţigarete IPJ Mehedinţi Drobeta Tr. Severin tigarete Orşova Drobeta Turnu Severin societati comerciale Şimian Padina

No comments yet

Publică un comentariu nou

Google Friend Connect (leave a quick comment)
loading...
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.