Gromoslav Mladenatz

5
Average: 5 (1 vote)
Your rating: None

Gromoslav Mladenatz

Biografie

La 5 Februarie 1891, se naşte în Turnu-Severin Gromoslav Mladenatz, unul dintre cei mai valoroşi economişti şi teoreticieni în dreptul cooperatist din Europa. Opera sa extrem de bogată îl situează printre economiştii universitari europeni de înaltă erudiţie academică din perioada interbelică. Lucrările lui sunt traduse în toate limbile de circulaţie internaţioanală. Severineanul Mladenatz a studiat la Academia Comercială din Berlin. În 1926 îşi ia doctoratul în Ştiinţe Economice şi Financiare la Universitatea de Ştiinte Economice şi Sociale din Köln. Numele său rămâne legat de cel al unei valori de excepţie în învăţământul şi cercetarea economică românească.

În 1920 este profesor la Academia de Studii Cooperatiste din Bucureşti. Prin decret regal, în 1929, este numit conferenţiar la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, iar în 1932 devine profesor agregat la Academia de Inalte Studii Comerciale şi Industriale. În 1936 este numit profesor titular. Între 1935 şi până în 1940 predă concomitent la Şcoala Internaţionala Cooperatistă din Basel. În ciuda schimbării regimului politic şi a orientării politice interbelice în sânul Partidului Ţărănist, Gromoslav Mladenatz îşi continuă şi dup 1947 parcursul academic şi de cercetare. Din 1929 şi până în 1951 este profesor la Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale. În 1947 şi până în 1950 este Rector al Academiei de Inalte Studii Comerciale şi Industriale. Devine membru corespondent şi colaborator al Institutului de Cercetari Economice al Academiei (1948-1958).

Fost deopotrivă membru în Comitetul de Directie al Aliantei cooperatiste Internaţionale din Manchester, în diverse Comisii internaţionale pe probleme de cooperaţie, membru al Biroului International al Muncii şi totodată membru fondator al Institutului International de Studii Cooperatiste. Preşedinte al Centralei Cooperativelor de Import-Export, Gromoslav Mladenatz a fost Director general al Institutului Naţional al Cooperatiei şi presedintele Oficiului Naţional al Cooperaţiei Române. Moare la 26 Octombrie 1958, la Bucureşti.

Lucrări şi articole scrise de Mladenatz

  • Histoire des doctrines cooperatives, P.U.F. Paris, 1933.
  • Tratat general de cooperaţie, Bucureşti, 1934.
  • Cooperaţia în economia agricolă, Bucureşti, 1935.
  • Posibilităţile şi dificultăţile cooperaţiei în România, în Sociologie Românească, An 2, 1937, nr. 2–3. pp. 108–111.
  • Întïiul fourierist român : Theodor MEHTUPCIU-DIAMANT, în Probleme economice, oct. 1956
  • L’influence de Charles Fourier sur les économistes roumains, Archives Internationales de la sociologie de la coopération et du développement, 21, 1967. p. 15-46.

Bibliografie

  • Văcărel Iulian; Iancu Aurel, Gromoslav Mladenatz - reputat economist, în: Academica, 2001, 11, nr. 12, p.27-29.
  • Petrescu, D. C. , Gândirea cooperatistă a profesorului român Gromoslav Mladenatz, EFES, Cluj-Napoca, 2004.
  • Dobay Krisztina Melinda, Cooperaţia în concepţia lui Gromoslav Mladenatz, comunicare prezentată la al XV-lea Simpozion Naţional de Istorie şi Retrologie Agrară a României, Arad, 1995.

(Surse: Adrian Dadan, Wikipedia)

Technorati Tags:Technorati Tags: Cultura Ştiinţă dreptul cooperatist economişti Finanţe Gromoslav Mladenatz Referinţe Turnu-Severin Drobeta Turnu Severin Gromoslav Mladenatz Turnu-Severin dreptul cooperatist economişti

No comments yet

Publică un comentariu nou

Google Friend Connect (leave a quick comment)
loading...
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.