Drobeta Turnu Severin

State Drăgănescu (n. 14 august 1891 - d. 3 octombrie 1964), medic neurolog român, profesor la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti, a fost unul din cei mai importanţi neurologi din România, elev şi cel mai apropiat colaborator al lui Gheorghe Marinescu. Renumit ca desăvârşit clinician, maestru al diagnosticului, State Drăgănescu s-a dedicat cu aceeaşi pasiune cercetării ştiinţifice.

Biografia

State Drăgănescu s-a născut în anul 1891 în satul Ohaba din judeţul Mehedinţi. A urmat cursurile liceului "Traian" din Turnu Severin şi ale Colegiului "Sfântul Sava" din Bucureşti. În 1911 începe studiul medicinii în cadrul Institului Medico-militar din Bucureşti, luptând cu greutăţile materiale. În 1916 este trimis pe front ca medic sublocotenent şi în anul următor îşi termină studiile la facultatea de medicină din Iaşi. În 1919, după terminarea războiului, devine intern prin concurs al Eforiei Spitalelor din Bucureşti, perioadă în care a lucrat un an în clinica profesorului Daniel Danielopolu, iar apoi ca preparator la Institutul de Seruri şi Vaccinuri "Dr. Cantacuzino". În anul 1921 îşi ia doctoratul în medicină şi chirurgie şi, în acelaşi an, este numit asistent universitar la Clinica neurologică condusă de Gheorghe Marinescu, de la Spitalul "Colentina" din Bucureşti. O activitate de 17 ani l-a legat de marele său maestru, până la moartea acestuia din anul 1938, folosind aceeaşi metodă fundamentală pentru înţelegerea neurologiei: metoda anatomo-clinică.

Activitatea desfăşurată la Spitalul "Colentina" a fost întreruptă de stagiile în străinătate: 6 luni, în 1923, la Institutul de Anatomie patologică din Berlin condus de Otto Lubarsch, 3 luni, în 1925, la Paris, la spitalul "Salpêtrière". Fiind remarcat aici de profesorul Jean-Alexandre Barré, acesta îi propune să lucreze un an în clinica sa de la Universitatea din Strasbourg, unde State Drăgănescu rămâne până la sfârşitul anului 1926, ocupând funcţia de "chef de clinique". În 1927 i se atribuie premiul "Déjerine" al Facultăţii de medicină din Strasbourg.

Reîntors în ţară, parcurge repede treptele ierarhiei medicale. În 1924 a fost numit şef de lucrări, în 1925 dă cu succes examenul de docenţă, în 1928 ia concursul de medic primar, iar în 1941, după moartea lui Gheorghe Marinescu, este numit conferenţiar universitar la catedra de neurologie condusă acum de profesorul N. Ionescu-Siseşti, unde îşi continuă activitatea până în anul 1952. Din 1952 şi până la sfârşitul vieţii, în cea de a doua parte a activităţii sale, a lucrat la catedra de neurologie a IPSMF cu sediul clinic în spitalul "Gh. Marinescu" din Bucureşti, la început în calitate de conferenţiar, iar din 1959 ca profesor. În acelaşi timp lucrează ca şef de sector în secţia de anatomie patologică a Institutului de Neurologie "I.P. Pavlov" al Academiei. În 1962 primeşte titlul de "Doctor în Ştiinţe Medicale" şi de "Profesor emerit".

Activitatea ştiinţifică

În broşura sa Expunere de lucrări ştiinţifice (1921-1963), de 88 pagini, conţinând numai enumărarea titlurilor lucrărilor, alcătuită în ultimul an de viaţă ca un testament ştiinţific, sunt consemnate 313 titluri de lucrări ştiinţifice şi 9 monografii sau colaborări mai întinse la tratate de specialitate. Pe primul plan al cercetărilor sale din perioada de început sunt lucrările experimentale efectuate împreună cu Gheorghe Marinescu asupra localizării şi propagării virusului herpetic în sistemul nervos (1923). De aceeaşi importanţă este şi studiul anatomo-clinic al cazurilor din epidemia de poliomielită epidemică din 1927. În 1926 publică împreună cu Reys studiul neuropatologic al primului caz de scleroză concentrică, cunoscută mai târziu sub numele de "maladie Baló". Este co-autor (în colaborare cu Gh. Marinescu şi D. Vasiliu) al studiului asupra unor cazuri de "Maladie familială caracterizată prin cataractă congenitală şi oprire a dezvoltării somato-neuro-psihice", boală intrată în analele neurologiei cu numele "Sindrom Marinescu-Sjögren".

Prima sa monografie, Lichidul cefalo-rahidian (1932) se situează pe plan istoric printre primele lucrări extinse cu această temă. În 1941 publică în limba franceză, în colaborare cu E. Banu, Histopathologie des neuro-infections primitives humaines, descriind tabloul microscopic din poliomielită, turbare şi encefalită letargică. Ambele monografii au fost premiate de Academia Română.

Începând cu anul 1952, se dedică aproape în exclusivitate studiului neuroinfecţiilor primitive la om. Ultima sa monografie, Encefalite virotice umane, la care a asociat şi numele colaboratorilor săi Arcadiu Petrescu şi Nicolae Drăgănescu, reprezintă chintesenţa preocupărilor sale ştiinţifice din acest domeniu.

Numeroase au fost contribuţiile aduse de el în diferite domenii ale neurologiei. Astfel, împreună cu Gheorghe Marinescu şi Anghel Radovici a descris deviaţia oculocefalogiră în parkinsonismul postencefalitic. Singur sau în colaborare cu alţi autori (Emmerich Façon, Theodor Horneţ, Ion Olteanu) a întreprins cercetări asupra accidentelor vaccino-rabice, polimiozitelor, poliradiculonevritelor, sclerodermiei etc. În domeniul neurofiziologiei clinice a contribuit la descrierea reflexelor vestibulo-vegetative, a studiat cronaxia sensitivă în sindromul cauzalgic şi cronaxia vestibulară în sindromul Menière.

Bibliografie

• A. Petrescu: Profesorul State Drăgănescu (1891-1964). Evocare cu prilejul împlinirii a 15 ani de la încetarea din viaţă. Neurologie, Psihiatrie, Neurochirurgie, 1981, Vol. XXVI, Nr. 1

(Wikipedia sub licenţa GNU)

Technorati Tags: Cultura Ştiinţă Academia Română activitatea ştiinţifică anatomopatolog biografia Gheorghe Marinescu judetul Mehedinti Liceul Traian medic neurolog Mehedinţi monografie neurolog Ohaba Referinţe Sănătate savant State Drăgănescu Turnu Severin State Drăgănescu savant neurolog anatomopatolog medic neurolog biografia Ohaba judeţul Mehedinţi liceul Traian