Atenţie la alimente!

0
No votes yet
Your rating: None

În magazin

ANPC a efectuat mai multe controale zilele acestea în magazine din întreaga ţară.

Temperaturile ridicate care se înregistrează în întreaga ţară au ţinut în atenţia secretarului de stat Dan Vlaicu, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, modul în care se respectă prevederile legale privind protecţia consumatorilor referitoare la calitatea, etichetarea, depozitarea şi modul de comercializare a alimentelor, în special a alimentelor perisabile din punct de vedere microbiologic, în hiper şi supermarketuri, precum şi în marile lanţuri de magazine.

În judeţul Mehedinţi s-au constatat următoarele probleme:

  • Produsul „Spanac tăiat” prezenta ambalaj neetanş şi semne de decongelare.
  • Produse cu data limită de consum/data durabilităţii minimale ilizibilă (amestec legume şi orez).
  • Informarea incorecta asupra denumirii produsului, astfel morcovii „tăiaţi 450gr” erau etichetaţi ca „morcovi întregi”.
  • Laptele de consum Sissy 1,5%grasime, provenit din Germania avea înscris pe partea centrală a etichetei menţiunea „lapte semidegresat şi omogenizat”, iar pe partea laterală a etichetei era menţionat „lapte degresat”.
  • Comercializarea produselor cu elementele de identificare netraduse în limba română  (cartofi congelaţi, creveţi Royal Arctic, burtă de vită prefiartă).
  • Neînscrierea denumirii specifice/codului CE a aditivilor utilizaţi, carne preparata Profi, la care s-a adăugat colorant, şi chec cu cacao, cu îndulcitori.
  • Lipsa înscrierii denumirii categoriei aditivilor utilizaţi, la produsele: turtiţe de caşcaval (acid citric, lactoză), comercializate în judeţul Mehedinţi.
  • Ingredientele din denumirea sub care se vindea produsul nu erau însoţite de cantitatea procentuală a acestora la produsele: legume asortate cu brocoli Hortex, provenite din Polonia.
  • Lipsa înscrierii menţiunii „a nu se recongela după decongelare”, s-a constatat la pipote de pui Perdigao, import Brazilia şi file cod fără piele, import China.
  • Abateri privind afişarea preţurilor. Lipsa afişării preţurilor de vânzare.
Technorati Tags:Technorati Tags: alimente ANPC Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor calitatea comercializare Cumpărături Dan Vlaicu depozitarea etichetarea hipermarketuri ma Mehedinţi microbiologic perisabile presedinte prevederile legale protecţia consumatorilor Sănătate Ştiri supermarketuri alimente ANPC hipermarketuri supermarketuri Dan Vlaicu preşedinte Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumato

No comments yet

Publică un comentariu nou

Google Friend Connect (leave a quick comment)
loading...
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.