Slaşoma

Accidente auto, furturi, sinucidere

 INFRACŢIUNI LA REGIMUL CIRCULAŢIEI RUTIERE

- În ziua de 02.07.2010 ora 14.05, a fost depistat în trafic M. GHEORGHE, de 24 ani, din comuna Ponoarele, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea, pe D.C. 56, între localităţile Ludu-Gărdăneasa, o motocicletă, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Faţă de acesta s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002.

Read the rest of this entry »

Incendii în Mehedinţi

BULETIN INFORMATIV

În ultimele 72 de ore, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” a fost solicitat să intervină pe raza judeţului nostru, pentru deblocarea uşii unui apartament în care se afla blocat un copil, dar şi pentru stingerea a 3 incendii izbucnite la locuinţe particulare, astfel:

În data de 26.03.2010, la ora 14:02, Detaşamentul de pompieri Dr. Tr. Severin a intervenit cu 2 autospeciale de intervenţie, un echipaj Smurd şi 12 pompieri, în municipiul Dr. Tr. Severin, pentru deblocarea uşii unui apartament situat la etajul al II-lea, în interiorul căruia, se afla blocat un minor de 1 an şi 8 luni. Echipajul de pompieri a pătruns în interiorul apartamentului, pe geamul de la bucătărie, cu ajutorul scării culisabile. Intervenţia s-a încheiat la ora 14.20, fără probleme.

Read the rest of this entry »

Pădina Mare

Pădina Mare este o localitate în judeţul Mehedinţi, Muntenia, România, având în componenţă satele: Biban, Iablaniţa, Olteanca, Pădina Mare, Pădina Mică, Slaşoma.

Cod postal: 227344

Read the rest of this entry »

Pompieri: accidente auto, incendii

07.12.2009
BULETIN INFORMATIV

În ultimele 72 de ore, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” a fost solicitat să intervină pe raza judeţului la 6 evenimente, astfel:

Read the rest of this entry »

Persoană acuzată de crimă şi evadată, depistată de poliţie în Pădina

În ziua de 11.11.2009, ora 16.30, agenţii Postului de poliţie Pădina, l-au depistat pe raza comunei pe B. GHEORGHE, de 44 de ani, din sat Slaşoma.

Acesta, în urmă cu o săptămână fugise din Secţia psihiatrie a Spitalului Judeţean Mehedinţi unde fusese internat pentru tentativă de omor împotriva fiului său vitreg M. OVIDIU, de 25 de ani, din comuna Pădina. Bărbatul a fost transportat la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Mehedinţi.

Dosarul privind tentativa de omor se află in lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mehedinţi. (IJP Mehedinţi)