Plantele etnobotanice psihoactive

0
No votes yet
Your rating: None

Viata ca un fumEtnobotanica este studiul ştiinţific al relaţiilor care există între oameni şi plante pentru o anumită cultură. Plantele etnobotanice sunt plantele folosite ca hrană, pentru adăpost, în medicină, îmbrăcăminte, sau în cadrul unor ceremonii religioase.

De aici rezultă că denumirea dată de presă plantelor consumate de anumite persoane care se droghează este eronată, termenul fiind mult mai general decât cel atribuit de media.

De fapt, aici este vorba de plante etnobotanice psihoactive, respectiv plante care, prin consumarea în diverse forme, schimbă modul de manifestare fizică sau mentală a unei persoane, şi nu este interzisă de reglementările în vigoare. În momentul interzicerii prin astfel de reglementări, nu mai vorbim de plante etnobotanice ci de droguri. Majoritatea acestora sunt oricum restricţionate prin reglementări medicale în cazul vânzării, cumpărării, sau al publicităţii. De aceea, mulţi distribuitori ai acestor plante nu specifică în mod explicit că le vând pentru consum uman, ci ca săruri de baie, plante aromatizante pentru încăpere, sau chiar tămâie. Ele sunt vândute împreună cu unele ingrediente nelistate, cu toate ingredientele nelistate, sau cu ingrediente fără nicio informaţie despre acestea.

Gradul înalt de risc al planetlor etnobotanice pentru sănătatea consumatorilor, şi răspândirea explozivă din ultimul timp, face ca această problemă să devină o preocupare prioritară pentru toate ţările.

Plantele psihoactive folosite în multe produse legale sunt inofensive, dar în combinaţie cu anumiţi alcaloizi şi extrase devin psihoactive, acţionând ca stimulative, halucinogene, depresive, sau afrodisiace.

</embed>
Technorati Tags:Technorati Tags: afrodisiace depresive droguri etnobotanica halucinogene medicina Plante etnobotanice psihoactive Sănătate stimulative plante etnobotanice psihoactive etnobotanica medicină droguri stimulative halucinogene depresive afrodisiace

No comments yet

Publică un comentariu nou

Google Friend Connect (leave a quick comment)
loading...
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.