Furturi şi infracţiuni auto

0
No votes yet
 

 INFRACŢIUNI LA REGIMUL CIRCULAŢIEI

În data de 01.12.2010, ora 11.45, politistii din cadrul Biroului rutier de la Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin, l-au depistat în trafic pe M. RADU, de 28 ani, din municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, din localitate având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Fata de cel în cauza s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce, faptă prevăzută şi pedepsită de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 R.

În ziua de 02.12.2010, ora 17.30, poliţiştii din cadrul Serviciului rutier l-au depistat in trafic pe C. NICOLAE, de 35 ani, din comuna Dîrvari, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism după ce a consumat băuturi alcoolice. C. NICOLAE a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie alcoolică de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă acesta a refuzat să se supună recoltării probelor biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Fata de cel în cauză s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice de sânge, faptă prevăzută şi pedepsită de art.87 alin.5 din O.U.G.195/2002R.

În data de 02.12.2010, ora 20.10, politistii din cadrul Serviciului rutier l-au depistat in trafic pe V. ALEXANDRU, de 20 ani, din municipiul Caransebeş, judeţul Caraş Severin, în timp ce conducea un autoturism pe strada Eroilor, din municipiului Orşova, judeţul Mehedinţi, având permisul de conducere suspendat.
Fata de cel în cauză s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are permisul de conducere suspendat, faptă prevăzută şi pedepsită şi de art. 86 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002R.

În data de 02.12.2010, ora 18.10, poliţiştii din cadrul Biroului rutier de la Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin, l-au depistat în trafic pe S. FLORIN, de 25 ani, din localitate în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihai Viteazu, fără a poseda permis de conducere.
Fata de cel în cauză s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 R.

 URMARIT NATIONAL DEPISTAT DE POLTISTII MEHEDINTENI

În data de 02.12.2010, ora 17.30, desfasurand activităţi specifice poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Husnicioara l-au identificat si reţinut pe B. ION, de 29 ani, din localitate care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru săvârşirea infracţiuni de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 239 Cod Penal. Acesta in data de 29.01.2008, l-a lovit cu un corp contondent pe M. ALIN, angajat al unui ocol silvic, in timp ce se afla in exercitarea atributiilor de serviciu. B. ION a fost depus în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judetului Mehedinţi.

 ACŢIUNI ALE POLITISTILOR MEHEDINŢENI

În data de 02.12.2010, politistii orsoveni au organizat şi desfăşurat o întâlnire cu factorii poştali atat cu cei care isi desfasoara activitatea in municipiu cat si pe raza de competenţă a posturilor de poliţie. În cadrul acestei activitati oamenii legii au adresat o serie de recomandări pentru a nu deveni victimele unor infracţiuni de furt sau tâlhărie în situaţiile în care lucratorii postali transportă, manipulează sau distribuie valori ori sume de bani.

În data de 02.12.2010, in intervalul orar 08.30 – 11.30 şi 14.30 – 17.30, poliţiştii dn cadrul Biroului rutier din cadrul Poliţiei municipiului Orşova, au organizat şi executat o acţiune pe linie de transport marfă. În cadrul acestei actiuni au fost controlate 45 de autovehicule si au fost legitimate 54 de persoane fiind aplicate sanctiuni contraventionale in valoare de 3180 lei.

 INFRACŢIUNI LA REGIMUL SILVIC

În ziua de 02.12.2010, ora 19.00, desfasurand activitati specifice, politistii din cadrul Postului de poliţie Jiana, in colaborare cu lucrătorii Ocolului Silvic Vânju Mare, i-au depistat pe C. NICU, de 26 ani si V. NICOLAE de 18 ani, ambii din comuna Jiana, judeţul Mehedinţi in timp ce transportau cu un autovehicul cu tractiune animală mai mulţi arbori, fără documente legale. În urma verificarilor efectuate politistii au stabilit că aceştia au tăiat fără drept şi au sustras arbori din pădurea Ocolului Silvic Vânju Mare. De asemenea în pădure au mai fost identificaţi 38 de arborii, esenţă salcâm, care au fost abandonaţi de cei doi barbati. Fata de cei în cauză s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori şi furt de material lemnos, fapte prevăzute şi pedepsite de art.108, al.2, lit. a şi art. 110, al. 2, lit. a şi c din Legea 46/2008.

COMPARTIMENTUL DE RELATII PUBLICE SI PRESA AL IPJ MH

Technorati Tags:Technorati Tags: autovehicule bauturi alcoolice Caransebeş Dîrvari Drobeta Turnu Severin furturi Husnicioara inchisoare Jiana judetul Mehedinti Mehedinţi Ocolul Silvic Vânju Mare Orşova Sibiu Ştiri ultraj furturi Drobeta Turnu Severin Sibiu autovehicule Dîrvari judeţul Mehedinţi băuturi alcoolice Caransebeş Orşova

No comments yet

Publică un comentariu nou

Google Friend Connect (leave a quick comment)
loading...
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.