De la IPJ Mehedinţi, 20.01.2011

0
No votes yet
 

ABATERI LA REGIMUL CIRCULAŢIEI PE DRUMURILE PUBLICE

 În data de 20.01.2011, ora 01.21, a fost depistat B. NICU, de 28 ani, din comuna Prunişor, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6, în comuna Prunişor, având o concentraţie alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din O.U.G.195/2002.

 În ziua de 19.01.2011, ora 16.30, agenţii Postului de poliţie Tâmna au fost sesizaţi de către D. GHEORGHE, de 35 ani, din comuna Şimian, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe D.N. 6, pe raza comunei Tâmna, sat Valea Ursului, judeţul Mehedinţi, din direcţia de mers Strehaia-Drobeta Turnu-Severin, a fost lovit cu intenţie de un alt autoturism condus de D. FLORIN, de 23 ani, din comuna Tâmna, care nu posedă permis de conducere, autoturism ce circula din spate în aceeaşi direcţie de mers, nereţinându-i numărul de înmatriculare .
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei oraşului Strehaia iar cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că între cei doi există un conflict mai vechi, autoturismul pârţii vătămate prezentând avarii la bara protecţie spate, respectiv avarii pe partea laterală stânga cu urme de vopsea albastră. Procedându-se la căutarea persoanei suspecte de producerea accidentului, acesta nu a fost găsit la domiciliu. Din incident nu au rezultat victime omeneşti, doar pagube materiale. În cauză s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi părăsirea locului accidentului, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 217 alin. 1 C.P. art. 86 alin. 1 şi art. 89 alin. 1din O.U.G. 195/2002 Republicată, iar în prezent se efectuează verificări cu privire la aspectele sesizate.

- ACŢIUNI ALE POLIŢIŞTILOR MEHEDINŢENI ÎENTRU COMBATEREA FENOMENULUI INFRACŢIONAL

 În ziua de 19.01.2011, cu ocazia acţiunii organizate si executate de poliţiştii Serviciului de investigare a fraudelor în colaborare cu inspectori din cadrul Direcţiei de Control Verificare si Monitorizare Turism, pe linia prevenirii si descoperirii ilegalităţilor in domeniul turismului, au fost controlate 5 societăţi comerciale cu profil touristic fiind aplicate sancţiuni contravenţiomnale în valoare de 4000 lei.

 În ziua de 19.01.2011, în intervalul orar 14.00 – 17.00, poliţiştii oraşului Strehaia în colaborare cu agenţii Posturilor de Poliţie Butoieşti, Brezniţa-Motru şi Stângăceaua, au organizat şi executat o acţiune pe linie de ordine publică şi circulaţie rutieră pe raza comunelor Butoieşti, Brezniţa-Motru şi Stângăceaua, ocazie cu care au fost legitimate 42 persoane şi controlate 35 de autoturisme fiind aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2000 lei.

 In ziua de 19.01.2011, in intervalul orar 07.00 – 10.00 şi 14.30 – 17.00, poliţiştii Serviciului şi Biroului Rutier municipal Drobeta Turnu Severin împreună cu agenţi rutieri din cadrul Biroului Ordine Publică Urban, au organizat si executat o acţiune pe linia disciplinizării pietonilor, pe raza municipiul Drobeta Turnu Severin, ocazie cu care au fost controlate 96 de autoturisme şi legitimate 156 persoane, aplicate 68 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 13284 lei. Cele mai multe abateri, în număr de 36 au fost aplicate pietonilor, 9 abateri au fost aplicate pentru lipsa centurii de siguranţă iar 8 sancţiuni au fost aplicate pentru defecţiuni tehnice constatate.

 În data de 19/20.01.2011, în intervalul orar 09.00-12.00, 18.00-22.00 şi 02.00-04.00, agenţii compartimentelor sisteme de securitate şi siguranţă publică de la Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin în cooperare cu cadre de la I.J.J. şi I.J.P.F. Mehedinţi au executat o acţiune pe linia Legii 333/2003, ocazie cu care au fost controlate 42 obiective economice şi verificaţi 47 agenţi de pază şi legitimate 32 persoane fiind aplicate 19 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2300 lei.

COMPARTIMENTUL DE RELATII PUBLICE SI PRESA AL IPJ MH

Technorati Tags:Technorati Tags: alcool. Tâmna. Şimian Brezniţa-Motru Drobeta Turnu Severin IPJ Mehedinţi. Prunişor judetul Mehedinti Mehedinţi Stângăceaua Ştiri Valea Ursului. Butoieşti IPJ Mehedinţi. Prunişor judeţul Mehedinţi alcool. Tâmna. Şimian Valea Ursului. Butoieşti Brezniţa-Motru Stângăceaua

No comments yet

Publică un comentariu nou

Google Friend Connect (leave a quick comment)
loading...
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.