Cristian Sallai între artă, sexualitate şi religie

0
No votes yet
Your rating: None

Caderea inerului pazitor"Secretarul executiv al democrat-liberalilor din judeţul Mehedinţi, Cristian Sallai a realizat o serie de poze îndrăzneţe, care au adus proteste în rândul preoţilor, în fotografii apărând două femei goale într-o biserică"

"Cristian Sallai de la PDL Mehedinti a facut fotografii cu femei goale in biserica"

"Poza a socat mai multi preoti. Ei sustin ca fotografia respectiva este o incalcare grava a canoanelor crestine si, prin urmare, o profanare a unui loc sacru. Slujitorii bisericii spun ca lacasul de cult a fost profanat si ca trebuie acum resfintit."

Nu mă pricep la cele bisericeşti. Şi cu siguranţă nu mor de dragul PDL. Dar indiferent unde au fost făcute unele din fotografii, şi de apartenenţa sa politică, de un lucru sunt sigur: Cristian Sallai chiar face artă!

Acuma, nu sunt eu expert în artele vizuale dar, din câte am înţeles eu atât din blogul cât şi din situl web ale lui Cristian, tema sa predominantă este evidenţierea frumuseţii şi sexualităţii femeii, folosind adesea pentru aceasta cadre sau simbolistici religioase, mai degrabă mistice.

Ideea e că cei care descriu aceste lucrări drept nişte poze cu femei goale, ori habar nu au de artă, ori sunt orbiţi până la fanatism de sentimentele anti-PDL.

Cât despre preoţi, aceştia ar trebui să ia atitudine în primul rând faţă de unele excese, atât pornografice cât şi de violenţă, ale unora din confraţii lor. Şi să încerce să îşi apropie din nou credincioşii printr-o atitudine mai tolerantă şi acţiuni de binefacere pentru oamenii sărmani. Altfel se vor trezi într-o bună zi cu biserica goală.

Technorati Tags:Technorati Tags: Artă Artă biserică Cristian Sallai femei fotografii PDL PDL Mehedinţi Politică poze preoţi proteste religie sexualitate Drobeta Turnu Severin Cristian Sallai artă sexualitate religie poze proteste preoţi fotografii femei biserică PDL Mehedinti PDL

No comments yet

Publică un comentariu nou

Google Friend Connect (leave a quick comment)
loading...
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.