Ulcior de Glogova
La Simian, centru dispărut încă de la sfârşitul secolului al XlX-lea, se confecţiona o-ceramică neagră, cu rădăcini ce coboară în hallstatt sau în latene-ul dacic. De la Simian ne-au rămas extrem de puţine vase. în afara celor deja cunoscute, datorate în special lui Barbu Slătineanu, recent am găsit încă două obiecte în colecţiile profesorului Mihai Buracu şi flocloristului Gh. N. Dumitrescu — Bistriţa.
Barbu Slătineanu, observă că centrul ceramic Simian ,,a deservit, probabil, cândva, nevoile castrului şi a devenit cu timpul un centru de olărie bizantină, înainte de a ajunge un centru românesc".
Din aceeaşi sursă aflăm că la Simian s-a dezvoltat ,,o olărie cu reliefuri sau cu pastilaj", vasele zoomorfe şi cele cu decoraţie animală (şerpi, lei etc.) fiind destul de obişnuite. Oalele erau smălţuite, fără angobă, de obicei în verde închis.
In Mehedinţi, ceramica de provenienţă sau de influenţă bizantină a fost colectată şi din săpăturile arheologice de la Vodita şi Drobeta-Turnu Severin, datorate în cea mai mare parte profesorului Al. Bărcăcilă.
Ca motive ornamentale predomină animale stilizate — şerpi, păsări, balauri, vulturi etc. — sau forme geometrice simple — cercuri, unghiuri cu vârful în jos, virgule, linii paralele.
Vas de murături
Publică un comentariu nou