Drobeta Turnu Severin

Average:

5

Average: 5 (1 vote)

Your rating: Select rating Cancel rating Poor Okay Good Great Awesome

Your rating: None

Drobeta-Turnu Severin este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului
Mehedinţi, Oltenia, port la Dunăre. Are o populaţie de 104.557 locuitori. Este
aşezat în partea vestică a Olteniei. Coordonatele sale sunt: 22 grade 33'
longitudine estica şi 44 grade 38' latitudine nordică. Oraşul este situat pe
malul stâng al Dunării, la ieşirea fluviului din defileu, în depresiunea
subcarpatica a Topolniţei, pe drumul european 70, la 220 km sud-est de Timişoara,
113 km vest de Craiova şi 353 km vest de Bucureşti.

Etimologie Numele medieval al cetăţii Severinului ar putea avea trei
origini posibile :

una latină, asociată numelui împăratului Septimiu Severus; o origine slavă,
asociată cuvântului « severnâi » (северен sau северный), tradus prin cuvântul
„din nord ”sau „nordic”; o origine religioasă, asociată sfântului Severin de
Noricum, sfânt protector în Evul Mediu al bisericii latine din incinta cetăţii
medievale când aceasta era utilizată de călugării misionari catolici veniţi din
regiunea Austriei superioare (Noricum).

Drobeta Turnu-Severin

stemă amplasare
Amplasare	44°38′″N, 22°33′″E
Ţară	România
Judeţ	Mehedinţi
Atestare documentară
Populaţie	104.557 (2003)
Densitatea populaţiei	1901 loc./km²
Primar	Dinu Constantin
Sit web	Primăria Drobeta Turnu-Severin
Poziţia oraşului în cadrul judeţului

Istoric

Epoca antică

Drobeta (Drubeta în limba geţilor, drub însemnând despicatură, dupa cum arată
Dunarea în faţa Insulei Simian).

Castrul

Vestigiile Castrului roman Drobeta, Podului lui Traian şi Turnului lui Sever,
se pot vedea şi astăzi.

Ruinele romane

Drobeta a fost prima cetate din piatră ridicata în Dacia (103-105), un castru
roman de apărare, iniţial fiind construit pentru a adăposti 500 de soldaţi care
asigurau paza podului. Se văd şi azi fundaţiile (refăcute de Constantin cel
Mare) pe o suprafaţă de 2 hectare, cu cele patru porţi laterale, cu locuinţe,
cazărmi, depozite de arme, străzi şi în centrul castrului clădirea pretorului (comandantului)
unde a poposit însuşi împăratul Traian în iarna anului 105. La vest de castru,
pe malul Dunării, se văd ruinele termelor (băilor) romane; s-au găsit în ziduri
cărămizi cu ştampila legiunii a V-a Macedonica, semn al datării construcţiei
băilor în acelaşi timp cu construcţia castrului şi a podului.

Castrul

Podul lui Traian

Podul din Drobeta

A fost construit în numai trei ani (103 - 105) după planurile celebrului
arhitect, Apolodor din Damasc, fiind considerat cea mai îndrăzneaţă lucrare
inginerească a antichităţii romane.Podul a fost ridicat pe 20 de piloni din
blocuri de piatră, fiind lung de 1.135 m, lat de 14,55 m şi înalt de 18,60 m, la
capete având câte un portal monument, ale căror relicve se vad pe ambele maluri
ale Dunării. Pentru partea lemnoasă a construcţiei s-au folosit stejarii de pe
200 de hectare de pădure.

Drobeta, dintr-un punct strategic iniţial, devenise un oraş de răscruce a
drumurilor pe uscat şi pe apă, care duceau la nord şi la sud de Dunăre. Devenise
primul centru urban din regiune şi al treilea din Dacia, după Sarmisegetuza şi
Apullum. În timpul lui Hadrian (117 - 138) oraşul a fost declarat municipiu (în
121), în momentul în care populaţia atinsese 14.000 de locuitori. În timpul lui
Septimiu Sever (193 - 211) a fost ridicat la rangul de colonie (în 193) ceea ce
conferea locuitorilor urbei drepturi egale cu cetăţenii Romei. O colonie era un
oraş prosper, cu temple, bazilici, un teatru, un forum, un port, bresle de
mesteşugari. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Drobeta se întinsese pe o
suprafaţă de 60 de hectare şi avea o populaţie de aproape 40.000 de locuitori.
Împăraţii romani, chiar şi în timpul scindării imperiului, au continuat sa
refacă şi să întreţină cetăţile de la Dunăre.. Ultimul împarat care a mai adus
acvilele romane la Dunăre a fost Iustinian (527 - 565), adăugând şi el un turn
Drobetei.

Epoca medievală

O dată cu formarea regatului ungar şi a voievodatelor valahe, Cetatea
Severinului a constituit prilejul unui război purtat de-a lungul mai multor
generaţii între voievozii olteni (Litovoi, Bărbat, apoi Basarab I) şi unguri,
război încheiat la Posada. Apoi românii vor lupta cu Imperiul Otoman, ce
ameninţau zona Dunării. În acest context, cetăţile de pe malurile fluviului, din
zona Porţilor de Fier şi până la Calafat au început să fie refăcute.

În momentul în care ungurii au atacat Oltenia şi au cucerit Cetatea
Severinului, Andrei al II-lea al Ungariei a organizat Banatul de Severin. Primul
ban de Severin, Luca, a fost menţionat în 1233. Anul 1233 poate fi luat ca dată
de naştere a unei noi cetăţi peste ruinele Drobetei, sub numele de Severin (Severinopolis)
(ceea ce a stat şi la baza Banatului de Severin, Terra Zeurino, Ţara Severinului).
Numele de Severin a fost preluat în amintirea împăratului Septimiu Sever, cel
care ridicase Drobeta la rangul de colonie. Tot În această perioadă este
probabil că s-a executat Cetatea Grădeţului.

În 1247 regatul ungar i-a adus în ţară pe Cavalerii Ioaniţi, dându-le
reşedinţa la Severin, unde aceştia vor construi cetatea medievală a Severinului
(Castrul Zeurini menţionat în Diploma Cavalerilor Ioaniţi din anul 1247),
puternică fortăreaţă, în incinta căreia a fost construită şi o biserică gotică,
probabil sediul episcopiei catolice de la Severin, care s-a aflat aici până în
anul 1502. Cavalerii se vor retrage în 1259, cetatea rămânând în bătaia
tunurilor turcilor, bulgarilor şi tătarilor ce voiau să treacă Dunărea,
respectiv a ungurilor care atacau Oltenia. Cetatea Severinului era cea mai
importantă redută strategică de pe Dunăre, cucerirea ei însemnând un cap de pod
în regiune şi posibilitatea înaintării spre noi cuceriri. La sfârşitul secolului
al XIII-lea regele Ştefan al Ungariei a purtat cinci războaie cu ţaratul bulgar
pentru apărarea Cetăţii Severinului.

Voievozii români şi-au disputat şi ei întâietatea asupra redutabilei cetăţi
cucerind-o sau revendicând-o în răstimpuri. Pentru ea a murit Litovoi, iar
Basarab I l-a umilit pe Carol Robert de Anjou la Posada în 1330. Mircea cel
Bătrân a înfiinţat Bănia Severinului, iar în 1406 încheia un tratat de alianţă
cu Sigismund al Ungariei chiar la Severin. După moartea lui Mircea, Sigismund va
elibera Cetatea Severinului ocupată de turci şi va face chiar unele concesii
mănăstirilor Vodiţa şi Tismana. Apoi Banatul de Severin revine lui Iancu de
Hunedoara, care întăreşte toate cetăţile de la Dunăre.

După căderea Constantinopolului în anul 1453, atacurile asupra cetăţilor
dunărene s-au înteţit, Bănia mutându-se la Strehaia, ulterior la Craiova, iar
populaţia Severinului migrând către Cerneţi, sat la 6 km spre nord, ce va deveni
capitala districtului Mehedinţi. În 1524, după un atac devastator al turcilor
lui Soliman Magnificul, din cetatea Severinului a mai ramas în picioare doar un
turn, ceea ce a dus la numirea locului de cătru mehedinţeni cu numele de "Turnul
lui Sever".

Timp de aproape 300 de ani trupul cetăţii a fost rezidit după fiecare bătălii
dată aici pentru apărarea Ţării Româneşti, împotriva ungurilor şi turcilor.
Fosta Drobetă renăscuse (s-au descoperit ulterior chiar şi monumente din epoca
antică încastrate în zidurile noii cetăţi). În această perioadă de trei secole
au coexistat două biserici creştine, catolică şi ortodoxă.

Imagine din oraş

Epoca modernă

Pe 8 mai 1866 prinţul Carol I debarcă la Severin pentru a prelua ocârmuirea
României. Carol I va sprijini iniţiativele severinenilor pentru ridicarea unui
nou oraş românesc şi european.

Teatrul

În 1841 Severinul a devenit capitală de judeţ, iar în 1851 a devenit
municipiu. Era un orăşel cochet, iluminat, cu clădiri frumoase, firme, străzi
pavate, parcuri, fântâni. Fiind un principal port la Dunăre, în condiţiile
libertăţii comerţului a facilitat pătrunderea capitalului austriac şi schimbul
de valori materiale necesare dezvoltării economice. Până în 1900 s-au construit
şoseaua naţională, calea ferată, bulevardele Carol şi Elisabeta, Navigaţia
Fluvială Românească, Atelierele CFR, Şantierul Naval (care în 1914 era cel mai
mare din ţară), Hala Romană, Palatul Municipal, trei biserici şi două spitale.
În 1892 se înfiinţează Liceul "Traian", care în secolul următor a devenit o
şcoală modernă de prestigiu naţional.

Castelul de apă

În 1914 a fost inaugurat Castelul de Apă, monument emblematic pentru
severineni, care dă şi astazi identitate oraşului prin aşezarea sa giratorie în
axul principal al aşezării.

În perioada interbelică, municipiul Turnu Severin, reuşise să ajungă în
primele optsprezece mari centre urbane ale României. Oraşul devenise o metropolă
a culturii prin iniţiativele Liceului "Traian" şi a instituţiilor ce funcţionau
în saloanele impozante ale Palatului Culturii: biblioteca, muzeul, teatrul,
cinematograful, Ansamblul coral "Doina", Societatea "Lumina", Universitatea
Liberă, acestea continuând şi în timpul regimului comunist. În această ultimă
perioadă s-a construit mai puţin în cartierele centrale, arhitectura specifică
oraşului scăpând astfel de demolare.

Porţile de fier

Dintre edificiile mai reuşite ale acestei perioade se pot aminti: Hotel "Parc",
reşedinţa SHN "Porţile de Fier", Palatul Administrativ şi blocurile alăturate,
Casa Tineretului, magazinul "Decebal", Casa Sindicatelor şi fântâna cinetică din
faţa Palatului Cultural. În 1969 Turnu-Severin a redevenit capitală de judeţ,
iar în 1972 a devenit municipiu, adăugându-i-se la nume şi numele antic Drobeta,
devenind astfel Drobeta Turnu-Severin