accident

Poliţie: intoxicaţii, mărfuri contrafăcute, infracţiuni şi controale auto, distrugeri, bătăi, furturi, incendii

 INTOXICATĂ CU MONOXID DE CARBON

- În ziua de 05.02.2010, ora 11.55, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizat de G. PETRE, de 58 ani din municipiu, cu privire la faptul că deplasându-se la locuinţa lui C. FLORENTINA de 55 ani de pe strada Eroii de la Cerna, din Drobeta Turnu Severin, a găsit-o pe aceasta decedată. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale a poliţiei Municipiului Drobeta Turnu Severin şi din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Mehedinţi, care în urma cercetărilor efectuate au stabilit faptul că victima a decedat în perioada 14.12.2009-05.02.2010, prin inhalare de gaz. La verificarea sumară a cadavrului nu s-au constatat urme de violenţă. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la morga Spitalului Judeţean, iar în urma efectuării necropsiei s-a stbilit ca diagnostic, intoxicaţie anoxică cu monoxid de carbon.

 INFRACŢIUNE ECONOMICĂ

Read the rest of this entry »

Furt în Severin, accident în Cujmir

În ziua de 07.12.2009, ora 17.17, ofiţerul de serviciu de la Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizat de T. IULIAN, de 30 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin cu privire la faptul că O. DUMITRU, de 49 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, a intrat într-o societate comercială, de unde a sustras mai multe bunuri.

Read the rest of this entry »

Poliţie: accidente auto, infracţiuni economice, abuz minori, bătăi

 INFRACŢIUNE LA REGIMUL CIRCULAŢIEI

- În ziua de 25.11.2009, ora 1625, S. DORIN, de 24 ani din localitate Bălăciţa, în timp ce conducea un autoturism pe D.J.606, l-a accidentat uşor pe N. ION, de 63 ani, din satul Dobra, ce se deplasa pe marginea drumului.

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Faţă de cel în cauză s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă faptă prevăzută şi pedepsită de art. 184, alin. 1 şi 3 C.P.

 INFRACŢIUNE ECONOMICĂ

Read the rest of this entry »

Accident auto mortal în Aurora

În ziua de 22.11.2009, ora 1800, Z. MIHAI, de 37 ani, din comuna Punghina, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 56A, în localitatea Aurora, datorită vitezei excesive a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un cap de pod după care s-a răsturnat.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă a poliţiei care din verificările efectuate a stabilit că Z. MIHAI, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie.

Read the rest of this entry »

Coliziune auto în zona Valea Cernei

Sămbătă, 14.11.2009, ora 06.45, B. STANCU, de 29 ani, din localitatea Predeşti, judeţul Dolj, în timp ce conducea un microbuz pe DN6, la Km 367 + 950 m, în zona Valea Cernei, pe fondul oboselii la volan a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autotren condus regulamentar din sensul opus de un cetăţean maghiar, de 39 ani. Din accident a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto B. STANCU. Conducătorii auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice şi purtau centura de siguranţă.

Read the rest of this entry »

Accident auto grav, ciocnire frontala pe DN 67

Accident grav de circulaţie şi pericol de exlozie marţi noapte pe Drumul Naţional 67 la ieşirea din oraşul Drobeta Turnu Severin. Un om a murit şi un altul a fost grav rănit după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde a izbit o maşină care circula regulamentar. Pompierii sosiţi l-a locul accidentului s-au temut că există pericolul unei explozii. (Realitatea TV)

Read the rest of this entry »

Accident auto pe Splai Mihai Viteazu

O masina care incerca sa intre pe strada din parcarea de la Plus, aproape de OMV, a lovit o ambulanta care circula regulamentar. Nu au fost victime.

(NVD TV)

Fugă de la locul accidentului

Un sofer de 23 de ani din Mehedinti, fara permis care a provocat un accident si apoi s-a facut nevazut.

NVD TV: Accident auto la ieşirea din Drobeta Turnu Severin, aproape de ROMAG

Accident cu ieşire în decor pe data de 6 decembrie, ora 16.00, pe Calea Tg Jiu la km 6. Nu au existat victime. (NVD TV)