Componenţa şi tipologia costumului popular
Componenţa şi tipologia costumului popular
Cheiţa Puricelu
Costum femeiesc sudul judeţului Mehedinţi
Pe teritoriul judeţului Mehedinţi, portul popular femeiesc prezintă două forme principale, care se încadrează în tipologia generală a provinciei istorice Oltenia şi anume : 1) costumul cu vilnic denumit ,,opreg creţ" în zonele din nordul judeţului ; „catrinţă", ,,zăvelcă" sau ,,opreg" în zona de câmpie şi 2) costumul cu două catrinţe dreptunghiulare (perpendiculare), numite ,,opreg îngust" şi ,,fâstâc" în nord şi ,,prestelcă" sau ,,zuvelcă" în Câmpia dunăreană.
Componenţa costumului cu cămaşa lungă (sau deosebit ciupagul şi poalele), încinsă la talie cu brâul şi brăcira, unde se prinde fie vâlnicul, fie cele două catrinţe (una în faţă şi alta la spate), rămâne aceeaşi la toate variantele, ce le prezintă diferenţierile zonale mai restrânse de pe teritoriul Mehedinţiului. Deosebirile de detaliu, care se desprind clin aceste două forme de port, de la un loc la altul, nu privesc componenţa costumului, ci structura însăşi şi compoziţia ornamentală a pieselor ce compun costumul. Singura excepţie — care însă se referă la ordinea în îmbrăcare a pieselor de port — apare la felul de împerechere a brâului cu brăcira (prezente ambele în costumul femeiesc) dat fiind că în unele zone, la costumul cu două catrinţe, peste brâul încins pe cămaşă se încinge imediat şi brăcira, ca cele două catrinţe să fie prinse, pe urmă, peste acestea (mod de a se îmbrăca şi în Banat). In alte zone însă ordinea rămâne cea obişnuită, cu brâul încins peste cămaşă, apoi prins vâlnicul (sau catrinţele) peste care se încinge brăcira, ce, în mod normal, fixează aceste piese de talie.
Pe harta etnografică a judeţului Mehedinţi, privind portul popular, se conturează între cele două zone extreme: zona subcarpatică de munte şi Câmpia dunăreană (cu aspecte net diferenţiate) o largă zonă centrală, cuprinsă între colinele Livezii şi a Poroinei la sud, şi acelor dintre Izvorul Bârzei, Ilovăţ, Sişeşti şi Căzăneşti la nord. în această enclavă etnografică, ce cuprinde comunele Malovăţ, Huşnicioara şi Prunişor, costumul femeiesc păstrează elementele tradiţionale cele mai valabile, care reflectă, în contururi bine definite, valoarea documentară a costumului autentic, specific Mehedinţiului.
Vom prezenta acest tip de costum pentru a arăta apoi filiaţia ce îl leagă de portul femeilor din celelalte zone, cuprinse în teritoriul judeţului Mehedinţi.
Cea mai simplă formulă a costumului femeiesc, care reprezintă totodată şi componenţa străveche a vestimentaţiei din aceste locuri, este costumul cu două catrinţe, denumite local ,,opreg îngust" şi „fâstâc", având ornamentaţia lineară : opregul de la spate cu vărgile orizontale iar ,,fisticul" din faţă, cu vărgile verticale (,,ca să se cunoască din opreg"). Nota caracteristică a acestor piese este, înainte de toate, sensul divers al vergilor (orizontale şi verticale) ce se succed uniform fără întreruperi (fără chenare) reprezentând motive mărunte modeste, alese în mod curent, cu spetează. Fondul roşu (mai aprins sau mai închis) este de asemenea specific acestor piese, care se poartă perechi, ornamentate fiind cu aceleaşi motive. Poalele cămăşii rămân descoperite pe părţi. Este costumul de vară, purtat frecvent de bătrâne şi de fete tinere. Potrivit şi în acord cu factura modestă a acestui costum, cămaşa prezintă în mod cronologic toate fazele celor două tipuri : cămaşa dreaptă, sau cămaşa încreţită la gât, începând cu ornamentul redus la un singur rând orizontal pe umăr „umeraş", din portul bătrânelor, până la decorul cu altiţă, încreţ şi râuri pe mânecă.
Capul este îmbrobodit cu peşchir, sau cârpă, peste părul adunat în ,,conci" ; la muncă se poartă legătura triunghiulară.
Din acest costum a evoluat aşa-numitul „costum naţional", cu opregele înguste egale, ornamentate ambele cu vergi orizontale, care se aglomerează la marginea de jos într-un chenar dezvoltat cu o ,,vargă mare" sau ,,rând mare la poală".
Al doilea tip de costum, cu vâlnic numit local ,,opreg creţ", reprezintă costumul sărbătoresc purtat însă în formă mai simplă şi ca îmbrăcăminte de iarnă. Aspectul său diferit faţă de costumul cu 2 catrinţe apare în primul rând în linia evazată a siluetei, vâlnicul fiind încreţit la talie, lărgit la poală şi cuprinzând de jur împrejur corpul femeii, în mod firesc, poalele cămăşii sunt acoperite, şi ceea ce se vede din ele — fiind mai lungi decât opregul — este porţiunea tivului de jos.
în zona centrală, de care ne ocupăm, găsim formele ele bază ale multiplelor categorii, ce le prezintă vâlnicul în judeţul Mehedinţi :
1. Cea mai veche categorie este „opregul creţ", ţesut integral din lână, „pânzeşte" (năvădit în patru iţe şi ţesut în două, practică specifică Mehedinţiului), denumit şi „opreg mărunt". Ornamentaţia o constituie vărgile subţiri şi dese în sens vertical „vărgat cu suveica" şi un grup de vărguţe şi orizontale, jos la bordură, denumite „strează". Tivul este ,,bătut" (un drug din cusătură) cu fir de lână.
2. Găsim opregul „ţesut vâlnic" (cu urzeala ascunsă) ornamentat cu .,râuri alese", vertical, pe câmpul roşu „cicic", ceea ce-i conferă o mare preţiozitate, în aprecierea colectivă. Acest opreg „vâlnic" răspândit peste întreaga suprafaţă a Mehedinţiului reprezintă, atât prin tehnica ţesăturii, cât şi prin ornamentaţia de rânduri alese, piesa costumului de sărbătoare.
3. Găsim aici opregul ţesut în 4 iţe, „dimiului", sau în „ochiuri".
4. Este prezent şi opregul de tradiţie locală, ţesut în 5 iţe, cu motive reliefate, de „pituţe" şi „mură".
5. Şi în fine, „opregul cu iţe" — cea mai recentă formă — realizat clin alesătură cu cocleţi.
Cămaşa purtată la costumul de sărbătoare — cu opregul creţ — prezintă cele mai valabile elemente ale tipului autentic de Mehedinţi. La prima vedere costatăm abundenţa materialului folosit şi somptuozitatea decorului. Celor patru foi de pânză ale stanilor, se alătură câte două foi ale mânecilor, care ajung până la talie prin lărgimea lor. Gura cămăşii este despicată până la brâu. Specifică acestei zone de baştină a costumului mehedinţean, este decorul „năsipit" al cămăşii, desfăşurat larg, în motive mărunte bine conturate şi dispuse de obicei în ,,râuri sablate" (oblice) pe mânecă. O notă caracteristică apare în decorul feţelor cămăşii, totdeauna în ,,blană de râuri", lată, plasată mai îndepărtat de gură. Altiţa croită separat, compusă din rânduri alăturate strâns şi „săbăcite" între ele, respectă canonul străvechi al decorului, având rândul de sus totdeauna desprins, încreţul este prezent şi cusut, în mod curent, în tehnica tradiţională.
Ornamentaţia cămăşii executată prin cusătură (arareori prin ţesătură) în puncte specifice, dintre care „punctul bătrânesc năsipit" realizează aspectul reliefat, păstrează coloritul natural al lânei sau al borangicului şi nuanţele de vânăt „poroinic" (roşu închis) şi „nucăriu" (cafeniu) ai coloranţilor casnici. Arniciul negru şi cel roşu, ce a urmat, apare adeseori vopsit în „modur" (o nuanţă liliachie).
Mijlocul este încins totdeauna cu brâul roşu, iar peste brâu cu brăcira nevedită în „ochiuri" sau ,,şerpi".
Femeia îşi înveleşte capul cu ,,cârpa de borangic" bogat ornamentată, cu accente de culori, adeseori pe fondul gălbui al borangicului. ,,Conciul", care cuprinde părul, este nelipsit, de asemenea şi „spelcile" sau „scăluşele" cu care se fixează cârpa de conci.
Camaşă femeiască
Faţă de simplitatea, uniformitatea şi sobrietatea din zona de nord, costumul femeiesc din Câmpia Dunării, extrema de sud a Mehedinţiului, prezintă o mare varietate de forme, o exuberanţă coloristică şi o virtuozitate tehnică, ce reflectă o continuă căutare de noi şi rafinate atribute estetice. Dar aspectul complex al costumului popular din această zonă se datorează şi filierii cu străvechea cultură a spaţiului dunărean, care a cuprins deopotrivă zona de nord, ca şi cea de sud din cursul bătrânului fluviu. Marea unitate a formelor de cultură de pe întreaga Câmpie dunăreană se înscrie şi în tradiţia străvechilor legături ale acestei zone cu aria culturală bizantino-orientală, al cărei strat de civilizaţie s-a suprapus pe trunchiul viguros autohton din aceste locuri.
Unitatea tipologică a costumului românesc se păstrează, puternică şi bine închegată, dat fiind că elementele de suprapunere, ce marchează caracterul local al portului din Câmpia dunăreană, vizează mai mult detaliile de decor şi tehnică, fără să desprindă forma costumului de tipologia sa de bază şi, în cazul nostru, de structura costumului mehedinţean.
Elementul caracteristic al costumului din această zonă este „vâlnicul", pe care îl mai găsim aici sub aspectul său originar : compus clin două foi, ţesut subţire, ornamentat cu vărgi şi alesătură înguste şi purtat scurt, cu poalele cămăşii pronunţat vizibile. Este denumit local „vălănic".
Tipul de costum cu două catrinţe perpendiculare, denumite aici ,,prestelci", are o frecvenţă redusă şi nu pare să aparţină portului de origine locală. Prestelca derivă din vâlnic, din ţesătura căruia se taie ; deci preocuparea pentru confecţionarea prestelcii în sine, pe baza unei forme tradiţionale (aşa cum o găsim în zona de nord, la ,,opregul îngust" şi la ,,fâstâc") este inexistentă aici.
În schimb vâlnicul, care prezintă o neîntâlnită varietate, este purtat în toate ţinutele, forma lui cea mai preţuită „catrinţa" sau „zăvelca" cu ,,rânduri alese" pe câmpul roşu „cicic", fiind răspândită masiv peste întreaga suprafaţă a câmpiei şi purtată în componenţă cu o cămaşă de calitate, având decorul clasic de altiţă, încreţ şi râuri cusute cu borangic, sau amici.
Aceeaşi componenţă apare şi cu ,,opregul în ochiuri", de asemenea preţuit, dar apar-ţinând însă unei arii de răspânclire foarte restrânse.
Cârpa de borangic, care îmbracă capul în această ţinută de sărbătoare, nu se leagă peste „conci" (inexistent aici) ci peste legătura triunghiulară, care susţine părul.
Alături de îmbrăcămintea cu aspect luxuriant a ,,catrinţei alese" şi a ,,opregului în ochiuri" s-a dezvoltat în mod inevitabil şi ţinuta de muncă a femeii, marcată prin ,,opregul învărgat" de factură modestă, asociat cu cămaşa simplă numai cu un ,,rând peste umăr" sau altiţă cu ,,îngrădea" fără ele încreţ şi râuri pe braţ.
O formă nouă de port este ,,sumna", o fustă din bumbac ţesută şi încutată artistic, care se poartă cu cămaşa cu plătea, ambele prezentând forme influenţate de îmbrăcămintea oraşului. Aceste piese de port apar numai în Câmpia dunăreană, în zonele din nord, fiind inexistente.
În colţul ele est al judeţului Mehedinţi, găsim o interesantă categorie de vâlnic negru (mai rar galben sau roşu) cu origini necunoscute, „zăvelca cu betea", ornamentată prin broderie cu beteală argintie. Costumul cu această ,,zăvelca" strălucitoare se încadrează în tipologia unei restrânse enclave şi reprezintă o ţinută de sărbătoare în vestimentaţia femeii.
Cele două forme de costum : 1) cu două catrinţe şi 2) cu vâlnic, le găsim răspândite peste întregul teritoriu al Mehedinţiului. îndelungatul proces de evoluţie, dictat de diverşi factori locali — între care influenţele periferice au avut un rol important — a dus şi aici la cristalizarea unui stil propriu fiecărei zone mai restrânse, care a dat forma de astăzi portului popular mehedinţean.
În zona de nord, care se întinde de la poalele Carpaţilor, până la zona centrală amintită, surprindem manifestarea unei arte viguroase, printr-o pronunţată sobrietate în decor, culoare ca şi prin preferinţa faţă de materiale şi tehnici, ce asigură rezistenţă.
De asemenea se resimte aici respectarea formelor tradiţionale locale, care par mai puţin alterate de influenţe străine. Transformările şi suprapunerile intervenite în timp reflectă o filiaţie directă cu concepţia şi stilul local tradiţional.
Opregele cu fondul negru, vişiniu sau nucăriu păstrează decorul originar de vărgi şi robusteţea dimensiunilor mai largi. Decorul de rânduri alese pe câmpul roşu ,,cicic", atât de preţuit, este rar. Un element tradiţional ,,streaza" (bordura de la poala opregului) este nelipsită la opregele ţesute „pânziului" sau „dimiului".
Aceeaşi sobrietate caracterizează şi cămăşile cusute sau alese în război cu amici negru sau vişiniu, în motive mari, conturate sever, care se încadrează într-o ,,blană" pe mânecă şi pe piept. Altiţa este adeseori eliminată din decorul cămăşii în această extremitate a Mehedinţiului.
Capul, cu părul cuprins în ,,conci" este învelit în aceeaşi cârpă, denumită aici ,.broboadă", care a rămas din bumbac, borangicul fiind un material cu o frecvenţă redusă în această zonă.
Ca o notă caracteristică a microzonei, de munte, constatăm persistenţa tipului de costum cu două catrinţe : „opreg îngust şi „fâstâc" (purtat frecvent şi pe teritoriul vecin al Gorjului) forma de port cu (vâlnic ,,opregul creţ" fiind considerată ca pătrunsă mai recent aici clin zonele de sud. Aceasta o confirmă şi informările orale ale bătrânilor din Obârşa de munte şi Godeanu, ca şi faptul că în unele localităţi de aici, s-a purtat până recent opregul creţ în asociaţie cu fâstâcul în faţă, ca o reminiscenţă a formei de port băştinaş, cu opregul îngust în spate şi fâstâcul în faţă. în această zonă, costumul zilelor noastre prezintă — cum mai rar întâlnim în alte părţi — o justă valorificare, ca şi o potrivită soluţionare tehnică a elementelor tradiţionale. Cămaşa cusută sau aleasă în război cu mâna, odinioară, este astăzi aleasă cu cocleţi în variate motive geometrice, păstrând stilul local în organizarea decorului. De asemenea, opregul creţ a păstrat dispoziţia ornamentală ,,cu poală", fiind decorat astăzi cu o suită ele vărguţe dense pe porţiunea inferioară, ceea ce-i conferă denumirea de opreg ,,cu poală" sau ,,cu cot". Coloritul sobru este de asemenea menţinut.
Camaşă bărbătească dreaptă
Costumul bărbătesc are o componenţă mai simplă decât cel femeiesc, reflectând o mare unitate peste întreaga întindere a ţării noastre. Se compune din aceleaşi piese pretutindeni : căciula sau pălăria, cămaşa îmbrăcată direct pe corp, care se poartă peste cioareci sau izmene (cu excepţia unor cazuri, când cămaşa se vâră în cioareci), brâul cu care se încinge mijlocul, cioarecii şi încălţămintea. Costumul este completat, în unele regiuni, cu vesta din dimie şi în altele cu pieptarul din blană de ovine.
Păstrând aceeaşi componenţă, costumul bărbătesc de Mehedinţi se încadrează în tipologia mai restrânsă a Olteniei, având ca notă caracteristică portul cămăşii vârâte în cioareci la ţinuta de iarnă sau cea de sărbătoare, iar brâul încins în aşa fel, încât cămaşa rămâne vizibilă sub talie, dat fiind că cioarecii ajung cu betelia numai până la şolduri.
Faţă de costumul femeiesc, cel bărbătesc prezintă o mai redusă varietate, de la o enclavă etnografică la alta, totuşi diferenţa între portul bărbaţilor din zona subcarpatică şi aceea de Câmpia dunăreană este evidentă. Elementele definitorii care determină diferenţa între cele două tipuri principale de port mehedinţean apar atât în materia primă şi tehnica de confecţionare, cât şi în croiala pieselor de port.
La munte s-a păstrat în mai mare măsură cămaşa dreaptă, care s-a purtat paralel cu cămaşa cu plătea până astăzi. De asemenea, s-a perpetuat aici şi utilizarea firului de cânepă, care îndoit cu firul de bumbac dă pânzei o consistenţă specifică ; suprafaţa netedă ne arată că aici nu a pătruns decorul de dungi („margini") în ţesătura pânzei. In croială, cămaşa din nordul Mehedinţiului păstrează structura obişnuită, cu cele două foi drepte ale stanilor şi cei doi clini pe părţi. Lungimea cămăşii nu depăşeşte genunchii. Ornamentaţia redusă a cămăşii din această zonă este compensată prin ,,cheiţa" decorativă, ce uneşte foile cămăşii.
În Câmpia Dunării, cămaşa prezintă tipul specific acestei zone, cu o largă arie de răspândire pe cursul marelui fluviu. Este cămaşa de dimensiuni mari : largă, cu stanii din trei foi, cu câte trei clini pe părţi şi lungă, că ,,bate călcâiele". Se poartă suflecată la mijloc ,,cu sân". Dar cămaşa de câmpie prezintă şi în materia primă esenţiale diferenţieri faţă ele cea de munte, folosindu-se aici bumbacul şi borangicul, din care se ţese o pânză mai suplă, creaţă, ornamentată cu dungi din ţesătură („mărgini" sau „chenare"). Ornamentaţia mai bogată aici, apare sub forma de „sabace" pe pieptul cămăşii, iar la tivuri găsim „bebilurile", specifice şi nelipsite cămăşilor de aici.
Cioarecii din zona subcarpatică, făcuţi din dimie, ţesută integral din lână, îndesată la piuă, sunt croiţi mai strâmţi pe picior, având în faţă, sub betelie, totdeauna, acele două deschizători ovale, în jurul cărora se centrează decorul de bârnaşe şi găetane negre. Aplicarea găetanului pe cusăturile de unire ale foilor şi în jurul turului subliniază croiala cioarecilor de munte.
În Câmpia Dunării, unde clima indică o îmbrăcăminte mai uşoară, dimia ţesută cu urzeală de bumbac şi numai băteala din lână, se dă, pentru îndesat, la „gratie" care o păstrează mai suplă, în croiala cioarecilor, ce se încadrează în tipologia hainelor cu dimensiuni dezvoltate ale Câmpiei dunărene, lipseşte formula cu „tur" a cioarecilor de munte, aici, intervenind clinii mari, care dau acestei piese de port linia largă, specifică zonelor din sudul ţării.
Ornamentul de găetane negre lipseşte aici, apare însă — la cioarecii de mare ţinută, din „şaic" — un ornament de şireturi ce ocoleşte o „roată" de postav colorat, aplicat la buzunare şi care prezintă similitudini cu un stil propriu portului bărbătesc de peste Dunăre.
Bărbatul îşi încinge mijlocul cu brâul, iar peste brâu se înfăşoară cu ,,brăcira". Brâul roşu, specific costumului bărbătesc de pretutindeni, este, în Mehedinţi, adeseori înlocuit cu ,,brăcira" lată. Menţionăm sistemul de a purta cioarecii numai până la şolduri, lăsând vizibilă cămaşa între betelia cioarecilor şi brâul încins la talie.
Diferenţierea între munte şi câmpie apare şi în forma şi portul căciulii, care este ţuguiată la munte, unde se poartă ,,frântă într-o parte" şi rotundă la câmpie, purtată cu ,,ţarc" (îndoituri circulare pe creştet). Căciula ţuguiată, prezentă şi la câmpie, se poartă „înduplecată" spre spate.
Din cele de mai sus putem desprinde tipologia portului popular din Mehedinţi, atât cel femeiesc cât şi cel bărbătesc, din care reiese încadrarea sa în marile categorii de tipuri generale ale costumului popular românesc, dar totodată şi conturarea sa în tipuri zonale şi subzonale, ce apar atât de pregnant în Mehedinţi, care cuprinde în limitele sale zone etnografice — Carpaţi şi Dunăre — cu o pronunţată diferenţă între ele şi cu un distinct caracter local.
Croială cioareci, sudul Mehedinţiului
Costumul popular este completat, în anotimpurile răcoroase şi la drum, de haine confecţionate din dimie — stofă ţărănească — pe care, în portul popular din Mehedinţi le găsim sub două forme principale : „haina albă" şi „iepângeaua".
,,Haina albă", prin croiala în linii suple, de o lungime nemaiîntâlnită la alte haine din costumul românesc, prin ornamentaţia discretă în sens linear, care-i accentuează silueta lansată şi prin coloritul alb, reprezintă una dintre cele mai elegante piese din îmbrăcămintea ţăranului român. Purtată deopotrivă atât de femei, cât şi de bărbaţi, ea este legată mai mult de ţinuta de sărbătoare a costumului popular.
Iniţial a fost confecţionată integral în gospodărie, ca apoi să treacă în atelierele meşterilor din cadrul rural — „croitorii de dimii" —, care s-au specializat în croiala, devenită tot mai complicată a acestor haine şi mai ales în ornamentarea cu bârnaşe, găetanc şi suită. Astfel a rămas în sarcina femeii numai confecţionarea dimiei, a bârnaşelor şi a găetanelor.
Dimia este ţesută din calitatea cea mai bună a lânei, „părul" (tors subţire şi răsucit pentru urzeală) şi „stimul" (lâna mai moale „toarsă deslânat") pentru băteală. Pentru a-i asigura rezistenţa, ţesătura se face în 4 iţe, năvădită „dimiului" şi odată ţesută se „dă la piuă'' pentru a se îndesa şi a deveni impermeabilă. Consistenţa dimiei variază, fiind foarte groasă la munte şi mai subţire în zonele de câmpie, unde apare şi o calitate de dimie specifică Câmpiei dunărene, ţesută cu urzeală din bumbac şi numai băteală din lână. De asemenea găsim în această zonă şi un sistem local de a îndesa dimia prin piua cu apă de fântână, sau „la gratie" (cu dimia întinsă şi frecată pe o împletitură de nuiele şi stropită cu apă), din care rezultă dimia suplă „uşoară" a hainelor din aceste locuri. Iniţial haina se croia în foi drepte, fără clini. Astăzi cunoaştem o formă evoluată a acestei piese de port, croită destul ele complicat, în care nu lipsesc clinii. Principiul urmărit în croiala hainei este în primul rând de ordin practic, de a lărgi porţiunile, unde forma corpului o cere şi de a nu împiedica mişcarea. Astfel au generat clinii de la şolduri, de la mâini şi broasca de la subraţ, acestea fiind elemente principale în structura hainei. Felul cum se aplică, sau cum se amplifică clinii în jurul celor două foi drepte din faţă şi spate a hainei, este diferit de la o zonă la alta, variantele ele croială fiind determinate şi de consideraţii estetice şi categorii sociale.
Ornamentaţia hainei o constituie aplicaţiile de şireturi (în mod curent negre) denumite ,,bârnaşe", ,,găetane", confecţionate casnic, şi „suita", produs industrial. Bârnaşul, mai vechi clecât găetanul, se realizează prin răsucirea firelor de lână cu ajutorul uneltei, numită „popic", odată în două fire şi apoi „presucite" în patru, din care rezultă un şiret rotund. Găetanul se împleteşte dintr-un singur fir, cu ajutorul unei unelte, „furculiţa de găetan", printr-un sistem ingenios, caracteristic spiritului de inventivitate al meşterului popular.
Dispoziţia ornamentală urmează aceeaşi regulă la toate tipurile de haine, bârnaşul (găetanul) fiind aplicat în primul rând la unirea foilor de dimie ,,pe vinele mânecii şi ale clinilor" şi la tivurile hainei (guler, manşete, feţe şi poală), de asemenea la „pozunare", servind şi pentru întărirea acestor cusături. Ornamentul principal însă se centrează pe „feţele din piept", (de la guler, până la talie), unde se înşiră într-un strat dreptunghiular diverse motive, „colţurei", „pui", „spicul griului", şerpi" etc., terminate la bază cu o „floare înnodată", motiv de împletitură a bârnaşului. Unele tighele, sau cusături cu bumbac, ce fixează din loc în loc bârnaşul, ca mici accente albe pe şiretul negru, agrementează ornamentul.
La prima vedere hainele albe par egale, din toate zonele, examinând însă mai atent sistemul de croială vom observa că în zona ele nord — spre Banat — haina are o singură foaie în faţă, care despicată, este lărgită cu doi clini ascuţiţi, „clinii feţelor", spre deosebire de hainele din zona centrală şi din sud, unde fiecare faţă este compusă dintr-o foaie întreagă, fără să necesite clinii de lărgire. Găsim multe variante la sistemele de lărgire la subraţ, uncie se intercalează „broasca", sau „clinuşul", sau de unde porneşte clinul mare chiar de la subţioară.
Dar cea mai mare diferenţă apare între „haina dreaptă" şi „haina în clini" (ce aparţine categoriei sociale înstărite) din zona de câmpie. în timp ce haina dreaptă păstrează dispoziţia obişnuită a clinilor în sens vertical, „haina în clini" adoptă un alt sistem, cu clinii (puşi în patru foi întregi de dimie) în sens orizontal, care în cădere dau o mare lărgime „polpoanei" din clini, ceea ce'a sugerat denumirea de „haina rochiată" sau „pâlniată" a acestui tip de haină. Dat fiind că pentru confecţionarea acesteia sunt necesare 10,50 m dimie, având şi ornamentaţia de găetane mai luxuriantă, nu a fost confecţionată decât în puţine sate şi numai de către oamenii înstăriţi, constituind un privilegiu al acestora.
Între hainele femeieşti şi cele bărbăteşti intervin diferenţieri mici de ornamentare ; ceea ce este însă de reţinut, e faptul că femeia nu a purtat „haina în clini", înlocuind-o în ţinuta de sărbătoare cu „scurteica" făcută clin material industrial (mai rar din dimie colorată) având gulerul şi feţele garnisite cu blană de vulpe.
Preţuirea colectivă faţă de haina albă, care constituie îmbrăcămintea „de sus", i-a conferit rolul de vestimentaţie de ceremonial, fiind nelipsită (în trecut) în ţinuta mirelui şi a miresei ; de asemenea există obiceiul, ca oamenii să moară îmbrăcaţi în haină.
„Lepângeaua" denumită şi „manta voinicească" este îmbrăcămintea practică, care ocroteşte omul la drum, în viaţa de păstor şi la vreme rece ; „este scutul vieţii omului" spune venerabilul bătrân llie Mirescu, de 82 de ani, din Pătulele.
Se îmbracă peste cojoc, peste alte „haine calde", deci sunt justificate dimensiunile mari ale acestei piese ele port. Atât croiala, cât şi elementele din care se compune, servesc numai necesităţile practice.
Deosebim două forme de ipingea, aceea cu mânecă şi aceea în formă de pelerină, numite local şi „iepângea oarbă". Ambele categorii, servind aceleiaşi necesităţi, sunt croite largi „învolcate", cu clini mulţi, prevăzute cu un guler mare, pătrat, la spate „chepeneagul", care, ridicat, se încheie pe cap în formă de glugă.
Dat fiind frecventa mai pronunţată a „iepângelei oarbe", aceasta apare în două sisteme de croială : cu clini dispuşi vertical, sau cu foile de dimie puse orizontal (4 foi unite prin cusătură) şi cu intercalări de clinişori la gât. în ambele cazuri croiala iepângelei reflectă idei inedite şi multă originalitate.
Lepângeaua este confecţionată de asemenea din dimie, clar de culoare închisă : neagră sau brună, vopsită în gospodărie. Puţinul decor ce-1 are este plasat pe gulerul mare, „che-pcneagul", sub formă de ,,suită", şireturi colorate, făcute ,,cu cârligul" şi modeste aplicaţii din postav colorat.
Menţionăm că deşi informările orale confirmă existenţa iepângelei în trecut şi în zona subcarpatică, aria de răspândire, în mod masiv, a iepângelei s-a dovedit a fi Câmpia dunăreană, dat fiind originea de stepă a acestui tip de haină, pătrunsă în ţara noastră prin contactul cu populaţia slavă.
Cojocul sau pieptarul s-a purtat alături de hainele de dimie, în anotimpurile răcoroase. Confecţionate din blană de ovine prezintă mai multe forme : pieptarul înfundat (încheiat pe umeri), pieptarul despicat în faţă şi cojocul lung, folosit la drum. în aria judeţului Mehedinţi cojoacele nu prezintă deosebit interes sub raportul artistic al decorului.
Links:
[1] http://technorati.com/tag/Societate
[2] http://technorati.com/tag/Artă
[3] http://technorati.com/tag/Mehedinţi
[4] http://technorati.com/tag/Turism
[5] http://technorati.com/tag/componenţa
[6] http://technorati.com/tag/tipologia
[7] http://technorati.com/tag/costumul+popular
[8] http://technorati.com/tag/judeţul+Mehedinţi
[9] http://technorati.com/tag/portul+popular
[10] http://technorati.com/tag/femeiesc
[11] http://technorati.com/tag/costumul
[12] http://technorati.com/tag/Oltenia
[13] http://technorati.com/tag/vilnic
[14] http://technorati.com/tag/opreg+creţ
[15] http://technorati.com/tag/nord
[16] http://technorati.com/tag/catrinţă
[17] http://technorati.com/tag/zăvelcă
[18] http://technorati.com/tag/opreg
[19] http://technorati.com/tag/câmp
[20] http://technorati.com/tag/Cultura
[21] http://technorati.com/tag/costumul+femeiesc
[22] http://technorati.com/tag/Câmpia+Dunării
[23] http://technorati.com/tag/popular
[24] http://technorati.com/tag/dunăreană
[25] http://technorati.com/tag/românesc
[26] http://technorati.com/tag/vâlnicul
[27] http://technorati.com/tag/vălănic
[28] http://technorati.com/tag/catrinţe
[29] http://technorati.com/tag/costum
[30] http://technorati.com/tag/vâlnic
[31] http://technorati.com/tag/tradiţional
[32] http://technorati.com/tag/oprege
[33] http://technorati.com/tag/cămăşi
[34] http://technorati.com/tag/conci
[35] http://technorati.com/tag/cârpă
[36] http://technorati.com/tag/broboadă
[37] http://technorati.com/tag/bumbac
[38] http://technorati.com/tag/bărbătesc
[39] http://technorati.com/tag/căciula
[40] http://technorati.com/tag/pălăria
[41] http://technorati.com/tag/cămaşa
[42] http://technorati.com/tag/cioareci
[43] http://technorati.com/tag/izmene
[44] http://technorati.com/tag/brâu
[45] http://technorati.com/tag/încălţăminte
[46] http://technorati.com/tag/vesta
[47] http://technorati.com/tag/dimie
[48] http://technorati.com/tag/pieptar
[49] http://technorati.com/tag/piese
[50] http://technorati.com/tag/port
[51] http://technorati.com/tag/blană
[52] http://technorati.com/tag/haine
[53] http://technorati.com/tag/stofă+ţărănească
[54] http://technorati.com/tag/portul
[55] http://technorati.com/tag/haina